Prima pagină » Actualitate » Comisia Europeană nu mai dorește prelungirea contractului de livrare a vaccinului AstraZeneca
Comisia Europeană nu mai dorește prelungirea contractului de livrare a vaccinului AstraZeneca

Comisia Europeană nu mai dorește prelungirea contractului de livrare a vaccinului AstraZeneca

20 apr. 2021, 11:44,
George Cristian în Actualitate

Nou scandal în Uniunea Europeană după ce Comisia Europeană a anunţat faptul că nu mai dorește prelungirea contractului de livrare a vaccinului AstraZeneca. Comisarul european Thierry Breton a anunţat că acest lucru se datorează faptului că livrarea vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford are întârzieri care nu mai sunt acceptate.

Întârzierile au avut loc incă de la începutul anului 2021 iar, conform comisarului, prioritatea Uniunii Europene este livrarea la timp a vaccinurilor împotriva COVID-19:

”Suntem pragmatici. Prioritatea mea, în calitate de însărcinat cu vaccinurile este ca cei cu care încheiem contracte să livreze la timp, eventual mai mult”, a declarat el într-un interviu acordat duminică BFMTV.

Au fost livrate doar 30 de milioane de doze dintr-un total de 120 de milioane

În continuarea interviului, comisarul european a susţinut că, dintr-un total de 120 de milioane de doze comandate în trimestrul I, în Uniunea Europeană au ajuns doar 30 de milioane. De altfel, dintr-un total de 180 de milioane de doze comandata în trimestrul ÎI au fost livrate doar 70 de milioane

”Noi am comandat 120 de milioane de doze în primul trimestru şi 180 de milioane în trimestrul doi. În primul trimestru, ei (laboratorul AstraZeneca) au livrat doar 30 de milioane, ceea ce a creat problemele pe are toată lumea le-a văzut” şi ”au livrat doar 70 de milioane în trimestru doi”, a precizat comisarul europan.

Breton sugerează că actualul contract, care ”se încheie la 30 iunie”, ar putea să nu fie prelungit.

”Nimic nu este definitiv, vom continua să discutăm”, a nuanţat însă Thierry Breton.

Tot mai multe voci sunt împotriva vaccinului AstraZeneca

Declaraţia vine în contextul în care tot mai mulţi oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană au început să aibă poziţii contrare în ceea ce priveşte alimentarea cu vaccinul AstraZeneca în Europa. De exemplu. ministrul francez al Industiei, Agnès Pannier-Runacher, a anunţat că Uniunea Europeană nu va mai prelungi contractul cu AstraZeneca în 2022.

Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a explicat că alianța cu compania Pfizer a fost una mai fiabilă în comparaţie cu cei de la AstraZeneca-Oxford

Vaccinarea este un mijloc important în vederea redeschiderii continentului european treptat şi vacanţelor” în interiorul UE, a apreciat duminică Thierry Breton. Comisarul european mizează pe o accelerare a vaccinării în trimestrul doi şi introducerea unui paşaport sanitar european în iunie.

Controverse puternice în jurul vaccinului AstraZeneca

Incă de la lansarea pe piaţă, vaccinul AstraZeneca, a fost prin în jurul a numeroase controverse. Pe de o parte s-a accentuat ideea că firma nu livrează în mod egal vaccin şi conform contractului, pe de altă parte, mai mulţi specialişti au declarat că vaccinul este unul care provoacă tromboze.

Din aceasă perspectivă mai multe țări au hotărâr să stopeze administrarea către populaţie a vaccinului mai sus amintit. De altfe, Agenţia Europeană a medicamentului a anunţat faptul că administrarea vaccinului este una sigură şi că beneficiile depășesc posibilile efecte adverse.

În altă ordine de idei, vaccinul AstraZeneca este unul dintre cele 4 vaccinuri aprobate spre administrare în Uniunea Europeană. Acesta foloseşte o tehnică clasică, fiind diferit de Pfizer și Modernă care folosesc tehnologii ARN.

România nu a sistat administrarea AstraZeneca şi a lăsat la liber vaccinarea

În România nu a fost întrerupt deloc administrarea cu vaccinul AstraZeneca. Totuşi, sute de mii de români au renunţat la vaccinare cu vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford. Din aceste considerente şi pentru că au rămas sute de mii de doze de vaccin nefolosite, autorităţile au decis ca procesul de vaccinare să fie la liber.

Concret, orice om care dorește să se vaccineze cu AstraZeneca este liber să o facă prezentându-se la un centru de vaccinare doar cu buletinul nefiind necesară înregistrarea pe platforma online destinată vaccinării.

În altă ordine de idei, de pe data de 4 mai 2021, oficialităţile au anunţat că medicii de familie vor începe să administreze vaccin AstraZeneca pentru populaţie în aceleaşi condiţii prezentate de mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *