Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași anunță organizarea Colocviului ,,Dimitrie Cantemir – istorie și actualitate”, ce va avea loc la Palatul Braunstein din Iași în ziua de luni 25 septembrie 2023, de la ora 16:00. Evenimentul, organizat în colaborare cu Filiala Iași a Academiei Române, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Editura Junimea, continuă seria manifestărilor cultural-științifice realizate sub patronajul instituției de cultură ieșene menite să marcheze împlinirea celor trei secole care au trecut de la moartea eruditului domn.
În cadrul colocviului sunt invitați să susțină prelegeri importanți istorici români, care și-au dedicat, de-a lungul timpului, eforturile de cercetare spre cunoașterea vieții și operei lui Dimitrie Cantemir: acad. Andrei Eșanu, prof.univ.dr. Victor Țvircun și dr. Ștefan Lemny. Cu același prilej, va fi lansat volumul ,,Dimitrie Cantemir – un destin românesc în luminile europene”, autor Ștefan Lemny, Editura Junimea, Iași, 2023. Evenimentul se va încheia printr-un concert susținut de Ansamblul ,,Floralia – instrumental” al Universității Naționale de Arte ,,George Enescu” din Iași, condus de conf.univ.dr. Irina Zamfira Bucescu – Dănilă.
Sinteză-program
16:00
Acad. Andrei Eșanu, dr. Valentina Eșanu – Reconsiderări referitoare la biografia și opera lui Dimitrie Cantemir
16:30
Prof.univ.dr. Victor Țvircun, – Cauzele și circumstanțele aducerii osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iași.
17:00
Dr. Ștefan Lemny – Dimitrie Cantemir de la un centenar la altul.
18:00
Lansarea volumului ,,Dimitrie Cantemir – un destin românesc în luminile europene”, autor Ștefan Lemny, Editura Junimea, Iași, 2023
18:30: Concert susținut de Ansamblul ,,Floralia – instrumental” al Universității Naționale de Arte ,,George Enescu” din Iași, condus de conf.univ.dr. Irina Zamfira Bucescu – Dănilă.