Un individ a fost condamnat de magistrații ieșeni pentru că și-ar fi înjunghiat un coleg de muncă. Incidentul extrem de grav a avut loc sub privirile altor persoane, care nu au făcut nimic pentru a ajuta victima, pe motiv că aceasta părea „în regulă” și pentru că vorbea normal. Un incident similar a avut loc în urmă cu două nopți, tot la o fermă și tot între colegi de muncă
Un ieșean a fost condamnat după ce a fost acuzat că și-a ucis un coleg de muncă. Tribunalul Iași a decis ieri condamnarea lui Dumitru Lucan la șapte ani și șase luni de temniță, pentru omor.
„Instanța admite acțiunea și obligă inculpatul să le plătească părților civile 30.000 de lei, reprezentând daune materiale, și 150.000 de euro, cu titlu de daune morale”, au menționat ieri judecătorii. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi atacată.
În urmă cu câteva luni, Dumitru Lucan a fost trimis în judecată de către procurori. Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc la începutul lunii decembrie 2019.
„Pe 8 decembrie 2019, în jurul orei 23:30, în timp ce se aflau cazați la ferma viticolă Ceplenița, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice și al unei discuții contradictorii, inculpatul a intrat în conflict cu victima căreia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în direcția inimii (la nivelul hemitoracelui stâng anterior). Deși în aceeași cameră erau cazate mai multe persoane, niciuna dintre acestea nu a intervenit în altercație, victima rămânând pe patul ei și agravându-i-se starea de sănătate”, a afirmat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Mort după ce a fost înjunghiat
Procurorii au mai afirmat că, a doua zi, victima a rămas singură în încăpere, pe pat, în timp ce celelalte persoane s-au preocupat de activitățile specifice pentru care au fost angajați la ferma viticolă ca zilieri.
„Constatând că victima se simțea rău, inculpatul și-a strâns lucrurile personale și a părăsit ferma. Ulterior, în noaptea de 9 spre 10 decembrie 2019, observând că victima nu reacționa la stimuli externi, unul dintre martori a anunțat Serviciul de Ambulanță, care a preluat și transportat victima la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a adăugat Mihaela Apostol. Totuși, bărbatul înjunghiat, în vârstă de 57 de ani, a decedat după câteva zile.
În fața anchetatorilor, individul a recunoscut comiterea faptei pentru care este cercetat. De asemenea, martorii incidentului au susținut că nu și-au dat seama că victima avea nevoie de ajutor, deoarece aceasta părea „în regulă” și „vorbea normal”.
Incident tras la indigo
Ieri, procurorii ieșeni au formulat o propunere de arestare preventivă pe numele unui tânăr în vârstă de 18 ani, pentru omor. Conform anchetatorilor, incidentul dintre inculpatul Ionuț Timofte și victima Ioan F. a avut loc în seara zilei de 7 mai 2020.
„Pe data de 7 mai, din cauza faptului că a plouat, inculpatul și partea vătămată, care lucrau ca zilieri la ferma respectivă, din comuna Cotnari, județul Iași, au rămas în spațiul de cazare, alături de alți zilieri. Acolo, aceștia au consumat băuturi alcoolice și au jucat barbut. La un moment dat, între inculpat și victimă a intervenit o neînțelegere, generată de jocul de zaruri. Atunci, inculpatul a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbatul de 49 de ani, o singură dată, în zona pieptului. Din cauza leziunii suferite, victima a decedat”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Aseară, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, formulată de procurori pe numele lui Ionuț Timofte. Decizia nu este, însă, definitivă, putând fi contestată.