Codul Rutier 2022. Este ultima săptămână în care şoferii agresivi şi care dau flash-uri scapă nedepsiţi.
Codul Rutier 2022 se modifică începând de duminică, 27 februarie 2022, atunci când intră în vigoare un nou set de reguli, precum şi numeroase noi sancţiuni pentru cei care pun în pericol traficul rutier de pe şoselele din România.
Astfel, şoferii care obişnuiesc să facă slalom printre maşini, să se răzbune pe alţi şoferi şi să frâneze în faţa acestora, să facă flash-uri, să depăşească viteza ori să depăşeasă o coloană de maşini vor avea suficient timp la dispoziţie pentru a se calma.
Codul Rutier 2022 care intră în vigoare pe 27 februarie prevede faptul că, pe lângă majorarea unor amenzi şi introducerea unora noi, permisul de conducere va putea fi suspendat chiar şi 120 de zile, faţă de 90 de zile cât este în prezent sancţiunea complementară maximă.
„Pe cei care se găsesc în categoria care se deplasează succesiv de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens, îi anunțăm că s-a găsit un „remediu”.
Disponibil din 27 februarie 2022, acesta promite o amendă de 580 de lei, până la 725 de lei, la care se adaugă și o pauză de 30 de zile de la condus, pentru contemplare asupra comportamentului agresiv precum cel de mai sus”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook – Poliţia Română.
Codul Rutier 2022. Sancțiuni pentru șoferii agresivi
1.Se definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice
– amendă între 580 lei 725 lei
– suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile
2.În cazul în care s-a produs un accident de circulație din care a rezultat pagube materiale
– amendă între 870 de lei și 1.160 lei
– suspendarea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile
Noi pedepse pentru șoferii care circulă pe banda de urgență fără motiv:
– amendă între 1.305 lei și 2.900 lei
– sancțiunea contravențională privind punctele de penalizare se înlocuiește cu suspendarea permisului pentru 90 de zile
Sancțiuni complementare pentru șoferii care nu respectă regulile de circulație pe autostradă:
Se introduce sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 120 de zile pentru:
– executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi
– circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile
– circulația pe contrasens
Sancțiuni mai dure pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată:
– suspendarea permisului de conducere de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată
Noile pedepse pentru depășirile neregulamentare:
– amendă între 870 de lei și 1.160 lei
– suspendarea permisului de conducere de la 30 de zile la 60 de zile
În cazul în care s-a produs un accident de circulație fără victime
– amendă între 1.305 lei și 2.900 lei
– suspendarea permisului de conducere de la 60 de zile la 90 de zile
Noi sancțiuni pentru neacordare de prioritate:
– amendă între 870 de lei şi 1.160 lei
– suspendarea permisului de conducere de la 30 de zile la 60 de zile
În cazul în care s-a produs un accident de circulație fără victime
– amendă între 1.305 lei şi 2.900 lei
– suspendarea permisului de conducere de la 60 de zile la 90 de zile
Șoferii care nu respectă limita de viteză rămân pietoni mai mult timp:
– se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză
– suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile
Perioada de suspendare a permisului, majorată pentru mai multe situații:
– în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulație privind circulația pe sens opus, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident, fără victime, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile
Interdicție de a conduce pentru șoferii care au permise obținute în străinătate și au comis infracțiuni:
– șoferii care au permise de conducere emise de o autoritate străină şi au fost condamnați pentru infracțiuni rutiere în România au interdicție de a conduce pe teritoriul țării noastre.