Coadă imensă la vama din Sculeni. Un rând pentru autoturisme și un rând pentru tiruri, pe o lungime de 8 km, care creștea cu fiecare minut. Câteva persoane în stare de ebrietate au încercat să provoace un conflict, adresând injurii la unor refugiați ucraineni. Vameșii lucrează în regim de urgență, iar toate benzile erau ocupate. Se circulă atât pe sensul de intrare, cât și pe contrasens
În ultimele zile s-a doborât recordul pentru cea mai mare coadă de mașini la vama dintre Republica Moldova și România. Începând cu ora 15:00, de când reporterii BZI au ajuns în Sculeni, și până la ora 04:00, când, într-un final, am reușit să treacă Prutul, am simțit pe propria piele ce înseamnă să stai ore interminabile așteptând.
Inițial, am fost nevoiți să facem la dreapta, pentru a ne poziționa în rând, ca să putem trece vama. Mare ne-a fost mirarea când, după 5 minute de mers, capătul cozii încă nu se vedea. Priveliștea era una rar întâlnită, chiar și în acea zonă. Mașină după mașină într-o coloană kilometrică căreia cu greu îi găseai sfârșitul și care, cu fiecare minut, se lungea și mai mult. Dacă la orele 15:00 și 16:00 capătul era la ieșirea din Sculeni, în scurt timp s-a ajuns și în satul vecin, Gherman.
Conflict între refugiații ucraineni și niște oameni în stare de ebrietate
Dintre toate vehiculele care erau acolo, mai mult de jumătate erau cu numere de înmatriculare de Ucraina. Oameni debusolați, speriați și dezorientați, care nu știau încotro îi va duce drumul și ce îi așteaptă în următoarele zile. Autoturismele erau ca o locuință pe roți, pline cu lucruri luate la repezeală de acasă, copii somnoroși și obosiți, animale de companie și mămici curajoase, care se aflau la volan. Foarte puțini bărbați se puteau observa, iar cei care totuși se găseau acolo, erau trecuți de o anumită vârstă.
Dacă la început, oamenii erau responsabili și se așezau în rând, cu timpul, anxietatea și nerăbdarea puneau stăpânire pe ei, iar unii încercau să fenteze regulile nescrise de acolo, dar, totuși, înțelese de fiecare, și se băgau în față când li se ivea ocazia.
Am fost martor la o situație în care un autoturism cu numere românești a intrat în coadă, iar câteva persoane au încercat să provoace haos. Aceștia se adresau unor persoane din Ucraina, care așteptau în rând, înjurându-i:
”Ce căutați voi aici? Duceți-vă în p… m… voastre acasă! Noi mâine suntem la muncă și din cauza voastră trebuie să așteptăm toată ziua aici!”, țipa șoferul autovehiculului, gesticulând.
Oamenii care au asistat la scenă, au sărit repede în ajutor și s-au adresat polițiștilor, care erau în apropiere și încercau să dirijeze circulația. Mașina cu persoanele agresive a fost oprită, iar pasagerii au fost preluați de polițiști. În urma controlului s-a demonstrat că toți consumaseră alcool, cu excepția șoferului. Până la urmă, aceștia au fost obligați să se întoarcă la capătul cozii.
Ore interminabile în coada imensă la vama din Sculeni
Pe la ora 01:00 am reușit să ajungem la punctul vamal și să dăm actele la control. Vameșii erau puțini, iar autoturismele atât de multe, încât dacă încercai să le numeri, nu reușeai să ajungi la final. S-au folosit atât benzile de intrare, cât și cele de pe contrasens. Persoanele cu numere de înmatriculare ucrainene erau trimise pe 2 rânduri, iar cei cu numere românești și moldovenești, pe un singur rând.
A fost un haos total la punctul de frontieră de la Sculeni. După ce actele de călătorie ne-au fost returnate și bagajele au fost analizate, am înaintat foarte puțin, căci pe podul de peste Prut se începea coada pentru punctul vamal din România. Pe un rând tiruri, pe celălalt autoturisme.
Aici, în comparație cu partea cealaltă, mișcarea era mai constantă, nu cu mult, dar totuși era. Vameșii lucrau în regim de urgență, iar toate benzile erau ocupate. Au urmat aceleași percheziții, iar după vreo două ore, în sfârșit, am reușit să plecăm. Zorile erau departe de a se ivi, dar știam că dimineața se apropie. Era ora 04:00.
Ca o concluzie generală, coada imensă din vama Sculeni ne-a luat aproximativ 15 ore din viață și, în loc să se diminueze cu fiecare autoturism care trecea de frontieră, aceasta lua amploare, asemenea unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește, iar tot mai mulți refugiați ucraineni ajungeau acolo cu speranța că poate vor reuși să fugă din calea războiului care a izbucnit în țara lor.