Prima pagină » Titlurile zilei » Clipe de panică pentru Chef Florin Dumitrescu, la Iași. A ajuns de urgență la spital, după ce a simțit că leșină. Interviu, în exclusivitate, după nefericitul incident: „Acum, prioritatea mea este familia” – FOTO/VIDEO

Clipe de panică pentru Chef Florin Dumitrescu, la Iași. A ajuns de urgență la spital, după ce a simțit că leșină. Interviu, în exclusivitate, după nefericitul incident: „Acum, prioritatea mea este familia” – FOTO/VIDEO

20 feb. 2023, 02:00, 1 ,
Cosmina Puiu în Titlurile zilei

Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit, în exclusivitate, detalii picante despre viața lui personală. Îndrăgitul bucătar a ajuns de urgență la spital, în Iași, chiar cu 10 minute înainte de începerea evenimentului, pentru că se confruntă cu niște probleme de sănătate. Cu toate acestea, a reușit să ducă la bun sfârșit seara dedicată ieșenilor

Chef Florin Dumitrescu este un bucătar celebru și a ajuns să fie apreciat de foarte multe persoane datorită felului său de a fi. Acesta a avut un eveniment privat la Iași, în cadrul restaurantului Miraval, unde a reușit să încânte ieșenii cu diferite feluri de mâncare în stil moldovenesc.

Înainte cu câteva clipe să înceapă show-ul în fața publicului, Florin Dumitrescu a trecut prin niște clipe de panică, motiv pentru care soția sa, care l-a însoțit, a solicitat o ambulanță și a ajuns pe mâna medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe din Iași, care i-au acordat îngrijirile medicale necesare, iar într-un timp relativ scurt a reușit să revină în fața ieșenilor. Cu toate acestea, îndrăgitul bucătar a dezvăluit ,în exclusivitate pentru BZI.ro, detalii importante din viața lui.

Chef Florin Dumitrescu a ajuns de urgență la spital, în Iași: „Cea mai importantă este familia”

Chef Florin Dumitrescu a anunțat un show de proporții la Iași, în care ieșenii au avut șansa de a mânca un meniu gătit și gândit chiar de el. Aceștia au fost încântați și l-au așteptat cu sufletul la gură, dar bucătarul a trecut prin niște momente de panică înainte de eveniment, pentru că a început să acuze stări de leșin. Soția lui l-a însoțit și a solicitat o ambulanță, iar Florin Dumitrescu a fost transportat la spital.

Chiar dacă s-a amânat ora, Florin Dumitrescu a reușit să ajungă în fața ieșenilor și să-i încânte cu prezența lui fizică, iar aceste momente i-au adus fericire artistului culinar.

„Ieșenii par încântați de ce le-am gătit. Dacă ei vor dori, cu siguranță voi mai veni, chiar dacă am planuri mari pentru acest an. Îmi doresc să mă apuc de vlogging, am o emisiune nouă și multe altele, dar, în primul rând, trebuie să am grijă de familia mea”, declară Chef Florin Dumitrescu.

Bucătarul destăinuie că succesul nu este chiar totul, astfel că, pentru a nu avea regrete mai târziu, își va prioritiza familia înaintea tuturor proiectelor.

„Prioritizez planul personal. Mi-am dat seama că indiferent de cât de mult muncești și alergi ca să-ți proiectezi o carieră, tot familia este importantă. În general, regretul multor oameni de succes este că nu au reușit să petreacă timp cu cei dragi. Eu prefer să sacrific succesul pentru familie”, mărturisește îndrăgitul bucătar.

Florin Dumitrescu: „Soția mă însoțește mereu”

Iașul pentru Florin Dumitrescu este un oraș de suflet și de fiecare dată când pășește aici simte câte o emoție aparte. Ba mai mult decât atât, bucătarul nu a venit singur, ci alături de soția lui, cu care a petrecut câteva clipe deosebite în acest oraș.

„Iașul pentru mine e un oraș foarte interesant. Întotdeauna mi-a plăcut și am tot avut evenimente. Dar niciodată nu am avut evenimente în spatele Palasului și am rămas surprins de cât de bine a fost. Se pare că totul este de succes, iar oamenii sunt deschiși și primitori”, afirmă celebrul bucătar.

Ieșenii s-au delectat cu un meniu diferit, în care Florin Dumitrescu a gătit mămăligă cremoasă cu ciuperci, sfeclă roșie marinată, vinete Teriyaki, slănină cu ceapă, pită picurată și, nu în ultimul rând, un antricot de vită în stil Bourguignon.

„Am gătit un aperitiv care din titlu sună simplu, dar este surprinzător. Este vorba despre o slăninuță cu care mă tot laud că este ceva românesc. Am reușit să o scot în evidență într-un stil plăcut, dedicându-i o rețetă specială și-n cartea mea.

Printre cele românești, am gătit și ceva mai diferit, o vânătă Teriyaki, iar felul principal este o reinterpretare franțuzească”, mai spune Chef Florin Dumitrescu, după nefericitul incident în care a ajuns de urgență la spital.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`