Prima pagină » Titlurile zilei » Clienți furați de dezvoltatorul cartierului Royal Town din Iași! Afaceristul Ruslan Rotaru a umblat la suprafața apartamentului. A făcut milioane de euro din vânzarea imobilelor de pe Aleea Sadoveanu – FOTO

Clienți furați de dezvoltatorul cartierului Royal Town din Iași! Afaceristul Ruslan Rotaru a umblat la suprafața apartamentului. A făcut milioane de euro din vânzarea imobilelor de pe Aleea Sadoveanu – FOTO

23 iul. 2021, 02:00,
Ciprian Boaru în Titlurile zilei

Un bărbat din Botoșani a cumpărat în 2019 un apartament în cartierul Royal Town, din Iași, construit de dezvoltatorul Ruslan Rotaru. Suprafața apartamentului a devenit mai mică cu 1,3 metri pătrați. Cumpărătorul a cerut diferența de 1.396,5 euro, dar dezvoltatorul a refuzat

Dezvoltatorul imobiliar Ruslan Rotaru, cel care a construit cartierul Royal Town, din Aleea Sadoveanu, este implicat într-un proces rușinos ce se desfășoară la Judecătoria Iași. Totul a pornit în 2019, când Iulian Popovici, din județul Botoșani, a cumpărat un apartament din cartierul menționat. Vânzător a fost societatea R&R Premium Development SRL, controlată de basarabeanul Ruslan Rotaru. Din cauza pandemiei, tranzacția a fost finalizată cu întârziere. Clientul s-a simțit neîndreptățit și a formulat o reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași.

„Pe data de 26 martie 2019, am achiziționat de la societatea R&R Premium Development SRL Iași un apartament cu o suprafață de 64,37 mp, cu loc de parcare inclus, în valoare de 69.750 de euro, conform antecontractului din data de 27 mai 2019, urmând ca acesta să fie dat în folosință în luna decembrie 2019. Ca urmare a decalării termenului de predare din diverse motive (inclusiv pandemia), acesta a fost recepționat pe data de 18 mai 2020. Începând cu această dată, am fost amânați cu privire la semnarea contractului și distribuirii locului de parcare, fiind invocate motive de nefinalizare a intabulărilor, lipsa marcajelor parcării, plăcuțe de rezervare etc.”, se arată în reclamația depusă.

Clientul a fost nevoit să plătească mai mult decât suma prevăzută în contract

În momentul în care actele ar fi trebuit să fie finalizate, dezvoltatorul a arătat că, în realitate, apartamentul are o suprafață mai mare.

„Pe data de 31 august 2020, am fost informați că, începând cu data de 10 septembrie 2020, ne putem programa la începerea semnării contractelor de vânzare-cumpărare. În momentul în care am cerut programarea la notariat și după ce am transmis către societatea respectivă toate dovezile plăților (cu toate că erau transmise), am fost informat că, în urma măsurătorilor cadastrale, am de achitat o diferență de preț în valoare de 1.396,5 euro, reprezentând 1,33 mp (0,82 mp la spațiu util și 0,71 mp balcon)”, mai spune bărbatul în reclamație.

Contactat telefonic, clientul a precizat că nu a plătit diferența de preț, dar așteaptă soluția definitivă a autorităților.

„M-am mutat în apartament. Nu pot să mă pronunț până nu există o soluție definitivă din partea Protecției Consumatorilor”, a precizat Iulian Popovici.

Dezvoltatorul de la Royal Town a fost amendat de inspectorii de la Protecția Consumatorilor

Comisarii de la CJPC au luat în serios reclamația botoșăneanului și au verificat aspectele semnalate. În consecință, a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei. Acum, dezvoltatorul a contestat amenda la Judecătoria Iași. Următorul termen de judecată este programat pe data de 9 septembrie 2021. Reporterii „BZI” au cerut un punct de vedere dezvoltatorului, dar acesta nu a fost trimis la adresa redacției.

„Vă trimitem punctul de vedere al avocatului”, au spus reprezentanții R&R Premium Development SRL.

Până la închiderea ediției, punctul de vedere nu a fost transmis.
În 2020, societatea a înregistrat vânzări crescute față de anii anteriori. Astfel, cifra de afaceri a fost de aproape 40 de milioane de lei, adică 8 milioane de euro, profit de 5,8 milioane de lei, adică peste 1 milion de euro. La capitolul datorii apare suma de 20 de milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro. În firmă lucrează 7 angajați. În edițiile trecute au fost prezentate și nemulțumirile clienților de la complexul Bohemian Residence.

Un caz asemănător a fost identificat și în cartierul Fusion Towers, din zona CUG

O situație asemănătoare a fost semnalată și în cartierul Fusion Towers, din zona CUG, complex rezidențial cu 11 etaje, cu o capacitate de 290 de apartamente. Asociat în proiectul Fusion Towers este și dezvoltatorul imobiliar Cătălin Pânzariu, care s-a ocupat de vânzarea imobilelor. Însă un client nemulțumit a arătat că înțelegerile cu dezvoltatorul nu au fost respectate. Mai precis, după intabularea apartamentelor, suprafețele erau mai mici față de proiectul inițial.
Adrian Enache a cumpărat două apartamente, dar care, la intabulare, au devenit mai mici cu aproape 1 metru pătrat. În consecință, cumpărătorul i-a cerut dezvoltatorului să-i înapoieze 1.000 de euro, dar acesta a refuzat, explicând că a vândut o unitate locativă, nu o suprafață.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
EXCLUSIV Imagini fabuloase cu Ianis și Kira Hagi în casa lui Gică Hagi. Ce s-a întâmplat cu voalul miresei înainte de nuntă
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cum s-au îmbrăcat Gheorghe și Marilena Hagi la cununia religioasă a fiicei lor. Soacra mică, apariție demnă de covorul roșu
Playtech.ro
Horoscopul runelor 30 iunie – 6 iulie. Voropchievici: 'Gemenii trebuie să fie cu ochii la mesajele din jur'
observatornews.ro
Rezultate finale la Bac 2025. Edu.ro va afișa astăzi notele la probele scrise, după contestaţii
Playsport.ro
Cum arată şi cu ce se ocupă moştenitoarea lui Nicolae Ceauşescu? Alexandra este nepoata fostului dictator și...
Evz.ro
Luna iulie, 31 de zile de blockbuster. Ce filme așteptăm cu nerăbdare
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Dailybusiness.ro
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
RomaniaTV
DOLIU la la „Românii au talent”! A murit trăsnit de fulger în propria casă!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Corina Caciuc, ironizată pe internet pentru că-și editează excesiv pozele. E total diferită față de cum e în realitate: Dacă n-ai job, este și retușatul pozelor o activitate în sine
redactia.ro
Cine este și cu ce se ocupă ginerele lui Gheorghe Hagi, Thomas Ferfelis
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`