Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, a plecat din vila influencerului și s-a mutat la casa ei, fiind încântată de noua achiziție. Babs a fost nevoită să-și găsească și o nouă locație pentru propriul atelier de croitorie, care funcționa în casa lui Dorian. Zilele trecute, Claudia Iosif a fost cea care a anunțat că s-a despărțit de Dorian Popa, după ce relațiile dintre ei se răciseră.
Claudia Iosif și Dorian Popa și-au spus adio după 11 ani de relație. Viața merge înainte, iar Babs a demonstrat acest lucru. Acum, focoasa brunetă și-a cumpărat propria casă și a făcut publice primele imagini de pe șantier.
Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, s-a mutat la casa ei
După ce povestea de iubire dintre Dorian Popa și Claudia Iosif a ajuns la final, bruneta a fost nevoită să se mute din vila impunătoare din Domnești. Ei bine, Babs și-a cumpărat propria casă și pare extrem de încântată de noua sa achiziție.
Claudia Iosif și-a cumpărat propria locuință și a postat pe Instagram, la story, câteva imagini de pe șantier. Tânăra a postat momentul în care o echipă specializată amplasa poarta, fiind foarte bucuroasă.
”Cine are poartă nouă și frumoasă?!”, a spus Claudia Iosif, pe story.
Babs a confirmat despărțirea
Dacă în urmă cu câteva săptămâni se specula în presa tabloidă că Dorian Popa și Babs și-au spus adio, ei bine, câteva săptămâni mai târziu, focoasa brunetă a confirmat zvonurile.
„Ca să evităm speculații în presă vă anunț că eu și @eusuntdorian nu mai suntem împreună de o lună de zile. Am ales să mergem pe drumuri separate după o relație de 11 ani!”, a fost mesajul postat de Babs, în urmă cu câteva zile.
Dacă toată lumea se aștepta ca cei doi să facă pasul cel mare, ei bine, de-a lungul timpului, Dorian a declarat în nenumărate rânduri că nu se gândește la căsătorie și la copii, ci cariera este pe primul plan în viața lui.
„Nu, nu nuntă, nu copil. Muncă, muncă multă, cartiere, milioane, hâtz, Johnule, vine criza, hai să ne pregătim, lăsați nunțile, lăsați vacanțele etc.”, spunea cântărețul în urmă cu ceva timp.
Dorian Popa a recunoscut că a consumat cannabis
La data de 27 octombrie, polițiștii rutieri l-au oprit în trafic pe Dorian Popa. Celebrul influencer, în vârstă de 35 de ani, a fost tras pe dreapta în localitatea Domnești, județul Ilfov. Atunci, Dorian Popa a fost testat pozitiv pentru substanțe interzise, mai precis cannabis.
După ce a fost testat și la IML, s-a constatat prezența în corpul său a substanței interzise, însă influencerul nu consumase cannabis în acea seară. După o perioadă în care nu a comentat acest caz, Dorian Popa a recunoscut, într-un videoclip postat pe YouTube, că s-a drogat.
„Recunosc, am consumat canabis. Nu în ziua în care am fost oprit de poliție. Vreau să-mi cer scuze toturor celor care mă urmăresc, tuturor celor care își încep diminețile cu vloggurile mele. Am greșit, indiscutabil! La vârsta și experiența de viață pe care le am, clar nu am circumstanțe atenuante”, a afirmat Dorian Popa.