Consilierii județeni ieșeni au aprobat, în ședință extraordinară, suplimentarea fondurilor pentru comunele din județul Iași, dar și pentru municipiul Pașcani. Suma împărțită între cele 98 de unități administrative este de 596.000 de lei. Criteriul de bază ce a stat la alocarea fondurilor suplimentare este reprezentat de suprafața comunelor, în proporție de 80 la sută, dar și de numărul cetățenilor, în proporție de 20 la sută. Comunele mari vor primi câteva zeci de mii de lei, pe când cele mici vor primi chiar și o mie de lei
Cota de 6 la sută din impozitul pe venit, încasat suplimentar de la bugetul de stat, în anul 2022, în cuantum de 596.000 de lei va fi alocată unităților administrative din județul Iași, având în vedere suprafața și numărul de locuitori. Într-o proporție de 80 la sută, suprafața comunelor a influențat alocarea fondurilor suplimentare. Comunele ce au o suprafață mai mare vor primi mai mulți bani de la Consiliul Județean (CJ) Iași, chiar dacă numărul de locuitori este mai mic. Sumele maxime alocate sunt de 16.000 de lei, iar cele mai mici ajung la doar 1.700 de lei.
Comunele cu suprafață mai mare primesc mai mulți bani de la CJ Iași
Consilierii județeni din Iași au votat, în ședință extraordinară, aprobarea unui nou criteriu de repartizare a sumei de 596.000 de lei, reprezentând cota de 6 la sută din impozitul pe venit încasat suplimentar la bugetul de stat, în anul 2022, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, peste limita stabilită, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean, ce se repartizează integral, în anul 2022, comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, de infrastructură, care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii.
„Sunt puțini bani, dar încercăm să îi împărțim. Spre exemplu, Andrieșeni va primi 10.000 de lei, Hâncești – 11.000 de lei, Cotnari – 11.000 de lei, Deleni – 16.000 de lei, Dobrovăț – 10.000 de lei. Sunt și comune ce primesc 1.000 de lei. De exemplu, Târgu Frumos are o suprafață mică a orașului și va primi 2.700 de lei, iar Răchiteni va primi 1.790 de lei. Cum nu sunt două comune ce au aceeași suprafață este clar că și sumele diferă”, precizează Marius Dangă, vicepreședintele CJ Iași.
Responsabilitatea pentru gestionarea eficientă, în conformitate cu prevederile legale ale fondurilor repartizate, revine fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Iași.
Care sunt criteriile de atribuire a fondurilor suplimentare
Criteriul ce a fost luat în considerare, în proporție de 80 la sută, este reprezentat de suprafața comunei. Astfel, comunele ce au o suprafață mare de desfășurare vor primi mai mulți bani. Cel de-al doilea criteriu ce s-a avut în vedere a fost numărul locuitorilor de pe raza unităților administrative.
„Propunerile de repartizare, pentru anul 2022, pe unitățile administrativ-teritoriale din județul Iași, în conformitate cu criteriul de la punctul nr. 1, a sumei de 595 mii lei din cota de 6 la sută din impozitul pe venit încasat suplimentar, în anul 2022, la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, peste limita stabilită, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean, ce se repartizează integral, în anul 2022, comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean”, se arată în proiectul de hotărâre.
Cele 98 de localități, în care se încadrează comune și municipii, vor primi bani în funcție de suprafața de desfășurare a acestora. În cadrul aceleiași ședințe, CJ Iași a votat și alocarea a peste 7 milioane de lei pentru plata salariilor angajaților de la DGASPC. Mai multe instituții aflate în subordinea Primăriei Iași au fost incluse în rectificarea bugetară de la sfârșitul acestui an. CTP Iași, Salubris și Citadin au primit fonduri suplimentare, întrucât cheltuielile au înregistrat o creștere.
Comunele din Iași ce au o suprafață mai mare vor beneficia de o sumă mai mare care va fi alocată de către CJ Iași.