Cine se mai gândește acum la bătrânii care mor de foame închiși în casă? Povestea cutremurătoare a unui bărbat care nu crede că va trece de pandemie

Cine se mai gândește în plină pandemie la bătrânii care mor de foame închiși în casă? Redactorii Cotidianului „Bună Ziua Iași” vă prezintă povestea unui bătrân care, din 500 de lei pensie, a plătit 400 de lei regularizarea la gaz. Singura lui speranță că nu va muri de foame sunt banii trimiși de copiii plecați în străinătate.

Povestea unui bătrân în vârstă de 73 de ani care, în plină pandemie, trăiește de pe o zi pe alta și verifică în fiecare zi cardul să vadă dacă măcar unul dintre cei trei copii i-a mai trimis o mică „atenție” ca să aibă cu ce trăi. Redactorii cotidianului „Bună Ziua Iași” l-au întâlnit în Parcul Voievozilor, din Alexandru, pe Emil Iordache, un bătrânel care a rămas singur după ce soția lui a decedat, iar cei trei copii ai săi au plecat fiecare în drumul lor. În plină pandemie, acesta se simte mai singur și mai neajutorat ca niciodată. Are o pensie de 500 de lei care îi ajunge doar pentru a plăti utilitățile și medicamentele.

RomaniaTV

Concedieri 2025. Începe austeritatea, se anunţă 40.000 de disponibilizări!

Observatornews.ro

Adevărul despre promisiunea cu un milion de locuințe la 35.000 de euro. Guda: "Faliment total"

„Mă duc să-mi fac niște turte cu zahăr”

„Mai am în dulap doar făină și zahăr. Aștept să văd dacă îmi trimit copiii niște bănuți să-mi mai iau câte ceva”. Acestea sunt cuvintele înduioșătoare ale unui bătrân ieșean. În plină pandemie, când și cei mai activi ieșeni se confruntă cu o situație economică precară, bătrânii nu mai sunt de nimeni ascultați. Asta simte și Emil Iordache, un fost lăcătuș mecanic.

„Am fost acum la bancă să verific cardul. M-a sunat fiica mea și a spus că zilele astea îmi va trimite niște bani. Ea locuiește în Olanda. Nu mi-a zis exact când îmi va trimite banii, dar merg de vreo două, trei ori pe zi la bancă să verific. Nu mai am nimic de mâncare. Mai am în dulap doar făină și zahăr. Mă duc să-mi fac niște turte. Pănă diseară mi-or ține de foame. Să vedem mâine. Nu îndrăznesc să deranjez copiii. Au și ei problemele lor”, spune Emil Iordache cu lacrimi în ochi.

„Mă mir cum de nu mi-au tăiat cablul”

Singurătatea devine și mai grea pentru bătrân atunci când se gândește cu câtă trudă și-a crescut copiii. Cum i-a ținut în facultate, iar după ce s-au pus pe picioare, au plecat fiecare în drumul lor, lăsându-l singur. Nu-i judecă, dar își dorește să simtă bătrânețea mai ușor, alături de copii și nepoți. Pandemia îi amintește cât de greu îi este să fie singur. Toată „alinarea” lui sunt emisiunile de la televizor.

„Înainte mai ieșeam la scară cu alți bătrâni. Mai jucam o tablă, mai discutam, ne mai pierdeam timpul împreună. Acum nimeni nu mai iese. Stau toată ziua în casă și mă uit la televizor. Mă gândesc cu tristețe că într-o zi mi-o tăia și cablul. Mă mir cum de nu l-au tăiat până acum că am depășit perioada de plată cu vreo trei săptămâni. Văd, dacă primesc bănuții de la copii, mă duc să plătesc”, adaugă Emil.

Pensie 500 de lei, factură la gaz 400 de lei

Bătrânul povestește că perioada de pandemie i se pare mai grea decât cea în care România trăia după regimul comunist. Atunci, așa cum spune bărbatul, aveai bani și nu aveai ce face cu ei. Astăzi, dacă ai câteva sute de lei, îi cheltuiești dintr-un foc într-o sesiune de cumpărături.

„D’apăi pe timpul comunismului eu eram lăcătuș mecanic. Câștigam destul de bine. Soția mea era coafeză și câștiga și ea bine. Atunci aveam bani și nu aveam ce face cu ei. Astăzi, cu o pensie de 500 de lei abia îmi ajunge să plătesc facturile și medicamentele. De curând mi-a venit regularizarea la gaz și am plătit numai pentru factura aceea 400 de lei. Imaginați-vă că îmi rămăseseră doar 100 de lei pentru medicamente și mâncare pentru o lună întreagă. Astăzi, aștept câte un bănuț de la copii. Nu le cer eu, se oferă ei să-mi trimită, dar știți cum e … au și ei viața lor, problemele lor. Am o fată în Olanda, una în București și un băiat în Germania. E greu și pentru ei, mă gândesc. Nu-mi permit să le spun să vină acasă, chiar dacă asta mi-aș dori. Pentru mine, să-i știu pe ei bine e cel mai important lucru”, spune bătrânul.

Singur de Paște

Emil Iordache, la 73 de ani, când ar trebui să se bucure de copii și nepoți, se gândește cu frică și emoție că în curând va veni Paștele și va trebui să stea singur în casă. Cine știe dacă se va bucura de un ou roșu sau de o pască? Acesta povestește că până în acest an, sora lui mai mare, care locuiește la câteva blocuri distanță, îl chema în vizită în perioada sărbătorilor pascale.

„Până acum, petreceam Paștele la sora mea, Veronica. Anul acesta însă, nu voi mai merge la ea. E greu cu pandemia asta, că nu vreau să o îmbolnăvesc. Ea are diabet și am auzit că pacienții cu diabet sunt foarte vulnerabili la coronavirus. Mi-a spus fiica mea din București că-mi va trimite ea niște bănuți înainte de Paște. Dacă îmi trimite, îmi pregătesc eu o măsuță cât pentru mine și mai mult nu-mi trebuie, că nu aștept pe nimeni. Tare mi-e dor de vremurile în care mă adunam la masă cu soția și copiii de Paște. Ce ți-e și viața asta? Tragi la căruță ca un cal și apoi rămâi singur. Nu mai ai nici cu cine ciocni un ou de Paște”, adaugă bătrânul.

„Îmi doresc ca la înmormântarea mea să ajungă toți copiii”

Ordonanța de Urgență a stabilit clar faptul că bătrânii vor ieși din casă doar într-o perioadă limitată de timp. Nimeni nu s-a gândit însă că sunt bătrâni care nu sunt vizitați de nimeni, bătrâni care își găseau singura alinare printr-o plimbare prin parc. Sunt bătrâni bolnavi în Iași cărora nimeni nu le poate aduce medicamentele.

„Eu am boli cardiovasculare. Am noroc că medicul meu mi-a prescris rețetă pentru trei luni și nu trebuie să mă mai duc la spital. Unele medicamente sunt compensate, altele trebuie să le plătesc. Nici nu știu ce să mai fac dacă mă credeți. Simt perioada asta ca fiind cea mai grea din viața mea. Fără bani, singur și înfricoșat de pandemia asta care văd că ucide din ce în ce mai mulți bătrâni. Dacă m-oi duce, taică, nu am niciun regret, să știți. Am o singură dorință. Ca la înmormântarea mea să ajungă toți copiii și nepoții, să fim din nou împreună. Iar cu pandemia, cred că vom trece în curând peste, dar mulți bătrâni vor pleca dintre noi. Unii din cauza coronavirusului, alții din cauza singurătății și alții că nu vor mai avea medicamente”, încheie Emil Iordache.