Răzvan Raț este un tată mândru de fiica sa, Nicole. Adolescenta, în vârstă de 13 ani și jumătate, are o pasiune puternică pentru jurnalism și este hotărâtă să urmeze această carieră. Deși își face griji cu privire la influențele pe care le-ar putea avea asupra fiicei sale în această perioadă a adolescenței, Răzvan Raț are încredere în valorile pe care le-a insuflat-o acasă.
Răzvan Raț crede că rolul de părinte este cel mai dificil, chiar dacă viața i-a adus numeroase provocări. În acest domeniu, consideră că nu există o rețetă universală, deoarece fiecare copil are propriul său mod unic de a fi. Fostul căpitan al Naționalei României este căsătorit cu Iulia, care și-a abandonat cariera pentru a-și forma o familie alături de el.
Cum arată fiica lui Răzvan Raț, la aproape 14 ani. Ce temeri are fotbalistul
Răzvan Raț este îngrijorat de direcția în care s-ar putea desfășura viața fiicei sale, considerând adolescența o etapă plină de provocări.
„Acum începe să îmi fie frică, așa…Începe să se transforme fizic, după cum vezi, și nu îmi place. Am încredere în educația pe care a primit-o, am teamă de anturaj care poate să influențeze anumite lucruri. Chiar dacă educația e bună, există acest pericol, nu poți să te ascunzi. Nu stau bine la răbdare. (…) Cred că meseria asta de părinte e cea mai grea. Ești într-un domeniu în care nimeni nu știe ce e cel mai bine, pentru că fiecare copil e unic în felul lui’, a spus Răzvan Raț, la PRO TV.
Ce pasiuni are Nicole
Pe de altă parte, Nicole este de părere că tatăl ei celebru ar trebui să aibă încredere în ea. Fostă pasionată de gimnastică în copilărie, Nicole este acum profund atrasă de volei.
„Da, tatălui meu îi e frică să nu merg pe căile greșite. (….) Da, e bine să ai încredere în mine. Cel mai mult mie îmi place să fac volleyball, îmi plăcea de mică, dar am dat mai multă atenție gimnasticii”, mai spune ea.
Răzvan Raț și-a întâlnit soția în Donețk, pe drumul de întoarcere de la un antrenament. A observat-o imediat și a inițiat o conversație cu ea.
„Iulia, soția mea, este din Doneţk. Eu veneam de la antrenament și am observat pe stradă o fată mai deosebită, așa. Se plimba cu părinții pe stradă. M-am dat jos din mașină și i-am întrebat părinții dacă mă lasă să discut cu ea. Mi-am cunoscut soția la 3 ani și jumătate după ce-am ajuns la Doneţk. Împreună avem o fetiță care face zece ani și care știe patru limbi străine. Vorbește engleză, spaniolă, rusă și română’, spunea el în 2021, pentru Gsp.
Răzvan Raț este extrem de mândru de fiica lui cu toate că are câteva temeri.