Prima pagină » National » Cine este noul premier Keir Starmer și ce planuri de guvernare are
Cine este noul premier Keir Starmer și ce planuri de guvernare are

Cine este noul premier Keir Starmer și ce planuri de guvernare are

05 iul. 2024, 20:20,
BZI.ro, în National

Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din Marea Britanie, în 2020, imediat după ce partidul suferise cea mai mare înfrângere din ultimii 85 de ani în alegerile generale, el şi-a asumat misiunea de a face formaţiunea din nou eligibilă.

Patru ani mai târziu, după 14 ani de guverne conduse de Partidul Conservator rival, Starmer a sosit vineri la reşedinţa prim-ministrului din Downing Street 10 pentru prima dată în calitate de nou lider al Marii Britanii, potrivit news.ro.

Laburiştii au câştigat un număr remarcabil de locuri

La alegerile de joi, laburiştii au câştigat un număr remarcabil de 412 din cele 650 de locuri din Camera Comunelor a Parlamentului britanic. Conservatorii au obţinut doar 121, ceea ce reprezintă o hemoragie masivă de sprijin pentru partidul care s-a aflat la conducere în ultimii 14 ani, timp în care a dat cinci prim-miniştri: David Cameron, Theresa May, Boris Johnson, Liz Truss şi Rishi Sunak.

Keir Starmer vine la putere cu una dintre cele mai lungi liste de probleme cu care s-a confruntat vreodată un nou prim-ministru şi cu puţine resurse pentru a le rezolva – o situaţie care ar putea reduce orice „perioadă de lună de miere” oferită de populaţia britanică, notează Reuters. Este o situaţie pe care liderul laburist în vârstă de 61 de ani nu o pierde din vedere. Fost avocat, care şi-a petrecut o mare parte din campania electorală ascultând preocupările alegătorilor cu privire la asistenţa medicală, educaţie şi costul vieţii, el a promis doar să încerce să facă viaţa alegătorilor britanici puţin mai bună – şi asta, în timp.

„Nu am de gând să stau aici şi să spun că există o baghetă magică pe care o pot agita a doua zi după alegeri şi să găsesc bani care nu sunt acolo”, a spus el într-o dezbatere faţă în faţă cu predecesorul său Rishi Sunak înainte de alegeri.

„Economia noastră a suferit daune uriaşe. Va fi nevoie de timp”, a punctat el.

Starmer s-a confruntat ani de zile cu critici pentru lipsa sa de carismă, dar misiunea sa metodică de a readuce Partidul Laburist în centrul politicii britanice şi de a-i lărgi aria de interes pentru alegători a dat roade. Starmer şi Partidul Laburist au profitat, de asemenea, fără îndoială, de anii de suferinţă economică şi haos politic sub conservatori.

Starmer preia frâiele guvernului cu probleme economice mari, cu încrederea generală a britanicilor în politicieni la cel mai scăzut nivel, cu un număr record de copii din Regatul Unit care trăiesc în sărăcie şi în condiţiile în care atât partidul său, cât şi conservatorii trebuie să gestioneze sprijinul în creştere pentru un filon politic de extremă dreaptă şi antiimigraţie care prinde rădăcini în întreaga Europă.

Din ce mediu provine Keir Starmer?

Prim-ministrul Sir Keir Starmer – fost avocat făcut cavaler pentru serviciile aduse justiţiei penale – a proiectat, de-a lungul ultimilor ani de haos conservator, o imagine de lider aproape plictisitor care pare să fi devenit însă un far pentru o binevenită revenire la normalitatea politică, remarcă, peste ocean, postul CBS News.

Starmer a crescut într-un orăşel din Surrey, în apropierea Londrei. Mama sa a lucrat pentru National Health Service, sistemul public gratuit de sănătate din Marea Britanie, iar tatăl său a fost muncitor calificat – un fapt pe care Starmer l-a repetat atât de des în timpul campaniei electorale, încât a devenit un meme.

Mama sa a suferit toată viaţa de boala Still, un tip de artrită inflamatorie, şi a murit la doar câteva săptămâni după ce Starmer a fost ales pentru prima dată în Parlamentul britanic, în 2015. Tatăl său a murit trei ani mai târziu. Starmer a declarat că relaţia sa cu tatăl său a fost tensionată şi că faptul că nu i-a spus niciodată „te iubesc şi te respect” este „singurul lucru pe care îl regretă”.

Starmer a fost primul membru al familiei sale care a mers la universitate, după care a ajutat la conducerea unei reviste de stânga numită Socialist Alternatives. A devenit apoi avocat, urcând în ierarhie pentru a deveni, în 2008, şeful procuraturii, conducând Crown Prosecution Service al guvernului britanic.

A primit titlul de cavaler în 2014, cu un an înainte de a se îndrepta spre politică.

În ciuda experienţei sale cu combaterea infracţiunilor grave, Starmer nu a reuşit niciodată să scape de imaginea de politician relativ plictisitor. Ba chiar i-a convenit aceasta uneori. „Dacă, în cele din urmă, aceasta este singura bucată de noroi care a mai rămas de aruncat, atunci mă simt destul de confortabil”, a declarat el în ianuarie pentru postul ITV. „Dacă îţi spun că eşti plictisitor, înseamnă că ai câştigat”, a adăugat el.

„Uneori trebuie să fii nemilor pentru a fi un lider bun”

De-a lungul mandatului său de lider al Partidului Laburist, Starmer a încercat să îşi facă partidul mai frecventabil prin îndepărtarea persoanelor considerate ca fiind prea extremiste, provenind din aripa stângă socialistă a acestuia – adică facţiunea care a condus partidul în timpul fostului său lider, Jeremy Corbyn.

După ce Corbyn a calificat concluziile unei anchete privind antisemitismul în partid drept „exagerate în mod dramatic”, Starmer l-a suspendat.

„Uneori trebuie să fii nemilos pentru a fi un lider bun”, a declarat Starmer pentru Esquire despre acest episod.

Mantra sa publică a fost „ţara înaintea partidului”.

Mişcarea lui Starmer spre centru a fost criticată de membrii de stânga ai propriului partid, dar şi de alţii. El i-a iritat pe mulţi prin revenirea asupra mai multor promisiuni-cheie, inclusiv faptul că Partidul Laburist va creşte impozitul pe venit, va elimina taxele de şcolarizare la universitate şi va naţionaliza majoritatea serviciilor publice din Marea Britanie.

De asemenea, el a fost criticat pentru că a renunţat la un angajament al Partidului Laburist de a face investiţii ecologice în valoare de peste 35 de miliarde de dolari anual şi pentru echivocul cu privire la presupusele crime de război israeliene din Gaza, în ciuda pregătirii sale juridice.

Într-un discurs recent, Starmer a declarat că are un „plan mare şi îndrăzneţ” pe termen lung pentru Marea Britanie. Acesta, potrivit BBC, include combaterea evaziunii fiscale, scurtarea listelor de aşteptare pentru pacienţii NHS şi recrutarea mai multor profesori şi poliţişti de cartier. El doreşte, de asemenea, să negocieze un acord mai bun cu Uniunea Europeană, având în vedere consecinţele economice catastrofale ale Brexit-ului. El a numit promisiunile sale electorale o „plată în avans” pentru ceea ce Partidul Laburist poate oferi Marii Britanii dacă i se acordă suficient timp. „Nu am de gând să fac o promisiune înainte de alegeri pe care nu sunt convins că o putem îndeplini”, a subliniat el.

Cum va fi Starmer ca premier?

Intrat în politică abia la vârsta de 50 de ani, cariera lui Starmer a fost marcată de o abordare prudentă şi metodică, bazându-se pe competenţă şi pragmatism, mai degrabă decât pe o ideologie dominantă, lucru semnalat, de altfel, şi în primul său discurs în calitate de premier, când a promis că noul guvern va fi lipsit de încorsetări ideologice.

Botezat după fondatorul Partidului Laburist, Keir Hardie, Starmer a fost crescut într-o familie de stânga. În calitate de avocat, a apărat deseori persoane neajutorate şi a lucrat pentru a salva oameni de la condamnări la moarte în întreaga lume.

Totuşi, nu a putut scăpe de acuzaţia că este plictisitor. Unii l-au comparat cu Tony Blair, care a condus partidul la victorie tot cu o majoritate zdrobitoare în 1997, dar este o comparaţie care nu se susţine. „Cred că are o inimă bună, dar nu are carismă. Iar oamenii cred în carismă. Aşa a ajuns Tony Blair la putere”, a declarat Valerie Palmer, 80 de ani, o alegătoare din oraşul de la malul mării Clacton-on-Sea, oraşul lui Nigel Farage, liderul Reform UK.

Nefiind dispus să facă promisiuni care nu pot fi evaluate din punct de vedere al costurilor, abordarea sa i-a determinat şi pe critici să afirme că manifestul partidului oferă doar o imagine parţială a ceea ce ar face laburiştii la guvernare – lucru pe care conservatorii au încercat să îl capitalizeze spunând că Starmer ar creşte taxele. Starmer a negat acest lucru, afirmând că nu va creşte nivelul impozitului pe venit, contribuţiile la asigurările naţionale ale angajaţilor, taxa pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit.

Cu doar 9 miliarde de lire sterline din aşa-numita marjă de manevră fiscală – abia o treime din media guvernelor din 2010 încoace – Starmer ar putea fi nevoit să continue să insiste asupra mesajului că schimbarea va lua timp. Întrebat cum crede că va fi Starmer ca prim-ministru, James Schneider, fost director de comunicare al lui Corbyn, a declarat: „Când va fi nevoie, el va fi de partea patronilor în detrimentul angajaţilor”.

Cum vor arăta relațiile cu SUA, dacă vine Trump?

Având în vedere că ciclurile electorale britanic şi american coincid pentru prima dată din 1992, există o mare incertitudine cu privire la modul în care ar putea arăta relaţiile dintre SUA şi Regatul Unit până la sfârşitul anului.

Starmer a vorbit cu admiraţie despre preşedintele Biden, în special despre concentrarea sa asupra creării de locuri de muncă şi a investiţiilor în industria naţională. The Economist l-a descris chiar ca fiind „îndrăgostit” de preşedintele american.

Personalităţi de rang înalt din Partidul Laburist s-ar fi întâlnit în secret cu omologii democraţi chiar înainte de ziua alegerilor, potrivit CBS News. Aşadar, este de aşteptat ca Biden să aibă un aliat apropiat în Starmer – asta, dacă Biden va fi încă preşedinte în 2025.

Dacă fostul preşedinte Donald Trump câştigă în noiembrie, relaţiile dintre SUA şi Regatul Unit vor fi probabil mai puţin prietenoase. În ciuda faptului că era conservatoare şi, prin urmare, aparent de aceeaşi parte a culoarului politic, Trump a avut o relaţie dificilă cu fostul prim-ministru Theresa May în timpul primului său mandat. El s-a înţeles mai bine apoi cu mai populistul Boris Johnson.

Eliot Wilson, un fost înalt funcţionar în Camera Comunelor din Regatul Unit, a declarat pentru The Hill că „pentru Trump, Starmer s-ar putea dovedi uşor enervant”.

Realitatea pentru liderii britanici, indiferent de partid, la aproape un deceniu de la ieşirea Marii Britanii din UE, este că mult lăudata „relaţie specială” cu Washingtonul nu a fost niciodată mai vitală.

„Vom lucra cu oricine este ales”, a declarat Starmer apropo de Trump.

„Avem o relaţie specială cu SUA care transcende indiferent cine este preşedintele”, a promis el.

Comentarii
  • Deci un marxist provenit din clasa muncitoare , primul din neamul lui care a ajuns la facultate și cu o carieră profesională accelerată după intrarea în politică !, vi se pare scenariul cunoscut ? Va așteptați la ceva wow ? Cabinetul lui va fi format din ne-o marxiști și radicali de stinga și ca toate guvernele ne-o marxiste vor da cu oiștea în gard grav iar țara și poporul vor ajunge de rîpă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *