Prima pagină » Cancan » Cine este invitatul care nu a lăsat nici măcar un leu în plicul de dar la nunta lui Jador. Puțini s-ar aștepta la el

Cine este invitatul care nu a lăsat nici măcar un leu în plicul de dar la nunta lui Jador. Puțini s-ar aștepta la el

30 dec. 2024, 09:16,
Cezar Bulgaru în Cancan

El este invitatul care nu a lăsat nici măcar un leu în plicul de dar la nunta lui Jador. Surpriză neașteptată pentru fani! După o prietenie solidă, dar presărată cu numeroase conflicte, relația dintre cei doi a ajuns din nou în prim-plan.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de protagonist, stârnind curiozitatea admiratorilor.

Jador  a spus „da”

Jador a spus „da” alături de aleasa inimii sale, Oana Ciocan, în cadrul unei ceremonii discrete, departe de privirile curioșilor. Chiar și așa, la evenimentul special au fost prezenți cei mai apropiați prieteni și membri ai familiei, marcând momentul cu emoție și bucurie.

Deși zvonurile despre despărțire circulau în urmă cu câteva luni, iubirea dintre Jador și partenera sa, Oana Ciocan, a triumfat. Cei doi și-au unit destinele într-un decor de basm, dovedind că sentimentele lor sunt mai puternice ca oricând.

Oana Ciocan și Jador au trăit un moment de vis, celebrându-și iubirea printr-o nuntă de poveste la Bacău. Cu o listă restrânsă de doar 50 de invitați, evenimentul intim a adunat rudele, prietenii apropiați și câteva figuri cunoscute din lumea showbizului, creând o atmosferă de neuitat.

El este invitatul care nu a lăsat nici măcar un leu în plicul de dar la nunta lui Jador

Relația tensionată dintre Jador și Bogdan Mocanu a fost pusă deoparte în cea mai importantă zi pentru manelist. Deși prietenia lor a fost marcată de numeroase conflicte, Jador a făcut un gest de împăcare și l-a invitat la nuntă prin intermediul unei alte persoane. Momentul culminant a fost cel în care mirele i-a cerut iertare și cei doi s-au îmbrățișat, marcând o reconciliere emoționantă.

„Invitația nu mi-a trimis-o, m-a invitat prin cineva pentru că el este la block și acum, după nuntă. S-a bucurat când a văzut că am ajuns acolo. Am lăsat ca totul să decurgă de la sine. Ne-am făcut așa, cumva, că nu au existat acele discuții aprinse dintre noi. Și-a cerut iertare, la un moment dat, după ce s-a îmbătat. Ne-am luat în brațe”, a mărturisit Bogdan Mocanu, potrivt fanatik.ro.

Bogdan Mocanu a ales să nu respecte tradiția plicului de dar la nunta lui Jador, declarând că nici nu știe dacă aceasta a fost inclusă în eveniment. Cu toate acestea, artistul a compensat generos, oferind sume considerabile pentru dedicații, aducând astfel un plus de voie bună petrecerii.

„Am făcut dedicații continuu. Au cântat unchiul și sora lui. Nu a fost cu dar, sau sper că nu a fost cu dar, că eu nu am lăsat nimic. În schimb, am dat foarte, foarte mulți bani la dedicații. Eu m-am speriat dimineață când m-am uitat (n.r. râde). Și nu doar eu, toată lumea. A meritat, chiar a fost foarte frumos”, a adăugat artistul.

Bogdan Mocanu nu a lăsat nici măcar un leu în plicul de dar la nunta lui Jador, dar, după cum a precizat a făcut dedicații continuu.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine e primul director de la stat cu venituri uriașe care își reduce drastic salariul lunar
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să gătească
Playtech.ro
Maria Mihalache, cea mai rapidă sportivă din România, dar şi cea mai frumoasă! Sacrificiile făcute pentru sport
observatornews.ro
Ce ne aşteaptă de la 1 august, când cresc accizele şi TVA. Analist economic: "Inflaţia va exploda"
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Evz.ro
Mutare la vârf pe piața media din România. A părăsit PRO TV pentru un trust rival
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Detalii tulburătoare despre JAFUL de la BNR! A fost TORTURAT să spună ADEVĂRUL
Playtech.ro
De ce carnea din străinătate este mai scumpă? O româncă stabilită în Elveţia face comparaţia: „Nu am dubii”
Dailybusiness.ro
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
RomaniaTV
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte pomi ai pe casă, ca să știi
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI, dată de Dana Rogoz. Anunțul vine la o zi după ce Andreea Marin a anunțat despărțirea de iubit. Dana și soțul ei s-au căsătorit acum 13 ani
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iulie 2025
12 iulie 2025