„A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea”, este celebrul citat al unei scene din piesa de teatru „Hamlet”, de William Shakespeare. Recunoscut ca unul dintre cei mai mari dramaturgi și poeți englezi din toate timpurile, Shakespeare a trăit între anii 1564 și 1616. De-a lungul vieţii scriitorul a scris mai multe poezii, 154 de sonete, 38 de piese de teatru şi 2 poeme narative lungi.
„A fi sau a nu fi”. La ce se referă celebrul monolog?
Fără dar şi poate piesa Hamlet este una din cele mai cunoscute opere scrise de către William Shakespeare. Celebrul citat „a fi, sau a nu fi, aceasta e întrebarea” se regăseşte în această tragedie scrisă de poetul englez în anul 1603.
Tragedia „Hamlet”- Capodopera lui Shakespeare
Tragedia „Hamlet” îl are în prim plan pe prinţul Danemarcei. După ce realizează că tatăl său a fost otrăvit de către unchiul său în mintea acestuia începe să apară întrebarea dacă se poate răzbuna. Faptul că nu a fost extrem de hotărât în decizia pe care urma să o ia a dus la moartea întregii familii regale, inclusiv a sa.
Citatul „a fi sau a nu fi” care rămas celebru de-a lungul timpului are o încărcătură filozofică. Impresionantul monolog se referă la acea frică de necunoscut, a nu ști ce vine după această viață, aprinzând în suflet întrebarea: care este, de fapt, scopul nostru aici?
„Hamlet” pentru prima oară pe o scenă din România
Teatrul cel Mare din Bucureşti a fost gazda primei reprezentaţii a piesei „Hamlet” de William Shakespeare. Opera a fost pusă în scena în anul 1861.
Personajul Hamlet a fost interpretat, printre alții, de Mihail Pascaly (1861), Aristide Demetriade (1912), Grigore Manolescu (1891), Constantin Nottara, George Vraca (1941), George Calboreanu, Gheorghe Cozorici (1958), Ștefan Iordache (1974), Ion Caramitru (1985), Adrian Pintea (1996), Adrian Badale (1998), Măricel Iureș (2000).
A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea. Fragment din actul III al piesei „Hamlet”
A fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea.
Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,
Săgeţi şi praştii ale-ursitei rele,
Sau apucând o armă tu să curmi al Restriştilor noian?
Să mori, să dormi… Nimic mai mult.
Şi printr-un somn să ştii
Că pui sfârşit durerii sufleteşti
Şi-atâtor mii de alte suferinţe
Ce sunt a cărnii parte.
E-o-ncheiere
Chiar foarte de dorit.
Să mori, să dormi.
Să dormi, dar cine ştie?
Să visezi! Aici e greul!
Căci în somnul morţii,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai să mai poţi visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,
Şi-aici e teamă care dă năpastei
Un trai atât de lung.
Cine-ar mai sta
Să rabde biciul şi dispreţul lumii,
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtăsite,
Trufia stăpânirii şi-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-şi dea singur dezlegarea
C-un vârf de jungher?
Cine şi-ar mai duce
Povara vieţii-n geamăt şi sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează
Şi-acel hotar necunoscut de unde
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Şi care zdruncina voinţa noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Ast gând pe toţi ne face-a fi mişei.