Considerat unul dintre cele mai mari pelerinaje de la noi din țară, numeroși creștini vin să o vadă și să se roage la Sfânta Parascheva pe data de 14 octombrie.
Sfânta Parascheva și data la care este sărbătorită
Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol. Aceasta alege să se retragă în pustietate, pentru 5 ani, la Mânăstirea Maicii Domnului din Heracleea. Apoi pleacă spre Țara Sfântă, pentru a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat la o mânăstire de călugărițe în pustiul Iordanului.
Pe când avea 25 de ani, un înger i-a apărut în vis și i-a zis să se întoarcă în locurile părintești. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.
Astfel, din Constantinopol s-a întors în Epivat, fără să spună cuiva cine este sau de unde vine. Aici, împăcată, și-a dat sufletul. A fost îngropată ca o străină, corpul fiindu-i aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, fiind găsit de un sihastru care a rugat niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească.
Săpând groapa, au găsit trupul acesteia neputrezit și plin de mireasmă. Dar în noaptea aceia, unuia dintre gropari i s-a arătat în vis o împărăteasă, fiind chiar Sfânta Parascheva, care i-a poruncit să-i ia trupul și să î-l ducă într-un loc de cinste.
Înțelegând că este un semn dumnezeiesc, credincioșii i-au luat trupul și l-au dus în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia.
Unde se află moaștele Sfintei Parascheva
După ce au fost duse în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateria, au avut loc îndată vindecări minunate în urma rugăciunilor făcute în cinstea ei. În ziua de 14 octombrie, 1228, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate Tarnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.
Apoi, în 1393, din cauza ocupației turcilor în Bulgaria și transformarea bisericilor în moschei, moaștele au fost mutate la Vidin, timp de 5 ani. De la Vidin, ajung la Belgrad, în anul 1398.
Trecând de la o biserică la alta, Vasile Lupu, ctitorind la Iași biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iași. De pe 14 octombrie 1641 până în 1887, moaștele au stat acolo, după care au fost mutate la Catedra Metropolitană din Iași.
De o credință nemăsurată, se spune că, pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Acest lucru i-a întărit credința și a făcut-o să-și dăruiască hainele săracilor.
De Sfânta Parascheva, tradiția populară interzice femeilor să facă treburi gospodărești, dar și bărbaților să facă treburi muncească. Se spune că femeile însărcinate, de 14 octombrie, trebuie să împartă mâncare copiilor săraci pentru o naștere mai ușoară și fără dureri.
O mulțime de oameni vin anual să o vadă pe Sfânta Parascheva pe data de 14 octombrie, fiind unul dintre cele mai mari pelerinaje. Pe timpul pelerinajului, se citește Acatistul Cuvioasei, iar toți creștinii se roagă pentru izbăvirea de boli și probleme.