Sfânta Cuvioasă Parascheva este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română, dar și în alte biserici de rit oriental. Nu multă lume știe, dar sfânta ocrotitoare a Moldovei a fost descoperită grație visului pe care l-a avut un creștin.
Sfânta Parascheva s-a născut la finalul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, foarte aproape de Constantinopol. Părinții ei au fost bogați, dar binecredincioși. Este pomenită în fiecare an pe 14 octombrie, dată la care a decedat, în secolul al XI-lea.
Moaștele Cuvioasei și-au schimbat locul de la Belgrad la Constantinopol în anul 1521. Pe 13 iunie 1641, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași are o semnificație aparte, constituind un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, datorită faptului că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.
Cum au fost descoperite moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași?
Neștiind nimeni cine era, Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost îngropată ca o străină. Însă, pentru că Dumnezeu a dorit să o aducă în atenția oamenilor, a descoperit în chip minunat cine era acea străină.
Potrivit legendei, un marinar și-a găsit sfârșitul pe o corabie, iar trupul neînsuflețit i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, fiind descoperit de un sihastru care trăia în apropiere. Acesta a rugat pe niște creștini să-l îngroape, iar ei, săpând, au aflat „trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”.
În ciuda acestui fapt, au îngropat și trupul corăbierului alături de ea. În noaptea următoare însă, unul dintre oamenii care săpaseră groapa, cunoscut sub numele de Gheorghe, a avut un vis neobișnuit. El a relatat că a visat o împărăteasă, care stătea pe un scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre aceștia l-a mustrat pe bărbat că nu a scos din groapă trupul Sfintei Parascheva, porucindu-i să îl așeze la loc de cinste. În acea noapte, și o credincioasă pe nume Eftimia a avut același vis.
Auzind de visul celor doi, credincioșii au înțeles că este vorba despre un semn dumnezeiesxc. Astfel că, în ziua următoare, trupul Cuvioasei a fost scos din mormânt și așezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. La scurt timp după acest eveniment, au avut loc vindecări minunate, în special în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele moaște.
Rugăciune către Sfânta Parascheva
Următoarea rugăciune, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, este una făcătoare de minuni. Ruga puternică, rostită la racla cu moaștele sfintei, dar și acasă, poate să îți aducă liniștea de care ai nevoie și poate să îți redea starea de sănătate, în cazul în care suferi de boli grave.
Rostește această rugăciune ori de câte ori te confrunți cu mari greutăți în viață.
„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”
Doamne ajuta și apară pe toată lumea