Maxim Gorki a rămas de multe ori în istoria universală ca un simbol al culturii sovietice, fiind adesea portretizat alături de Lenin, dar și Stalin. Însă ce credea de fapt acesta despre comunism și de ce unii istorici cred că Stalin a încercat să îl asasineze, află în rândurile următoare.
Pe durata întregii existențe a Uniunii Sovietice, imaginea sa a fost mitologizată, cultivată în școli, biblioteci și filme, iar numele său a fost purtat de bulevarde și orașe. Însă, dincolo de această imagine idealizată, s-a aflat un om mult mai complex, marcat de îndoieli, conflicte și compromisuri. Departe de a fi fost un susținător necondiționat al revoluției bolșevice, Maxim Gorki a fost, mai degrabă, un umanist care a trăit drama de a-și vedea idealurile sfărâmate sub tăvălugul istoriei.
Maxim Gorki
Gorki și Lenin s-au cunoscut în 1902, într-o perioadă în care Gorki era deja recunoscut în cercurile marxiste. Era primul scriitor provenit din clasele umile care reușise să se impună în peisajul literar rus. Povestirile sale, inspirate din lumea marginalilor, a hoților și muncitorilor, au fost îmbrățișate de proletariat, care se regăsea în ele. Dar, în spatele acestui succes, Gorki rămânea un spirit profund tulburat de violența revoluției. Deși inițial apropiat de bolșevici, el nu a împărtășit niciodată pe deplin ideologia lor. În esență, el judeca evenimentele istorice prin filtrul unor principii umaniste, nu politice. Iar această poziție l-a izolat treptat, mai ales după 1917, când brutalitatea noului regim l-a determinat să se autoexileze în 1921.
După șapte ani petrecuți în afara Rusiei, Gorki se întoarce în 1928, în parte convins de dorul de patrie, dar și pentru că se simțea tot mai străin printre emigranții ruși din Occident, pe care îi considera rupți de realitatea poporului. În URSS îl găsește pe Stalin conducând o societate sfâșiată de conflicte interne, între aripa radicală și cea moderată a Partidului. În această luptă, Gorki s-a situat într-o poziție ambiguă. Nu era de acord cu Stalin ca persoană și dezaproba controlul ideologic impus asupra literaturii, dar considera că Rusia avea nevoie de o ruptură definitivă cu trecutul ei rural. Prin urmare, a jucat un rol dublu: uneori l-a susținut pe Stalin, alteori a încercat să-i limiteze excesele. A intervenit pentru eliberarea unor prizonieri politici și ar fi contribuit la redactarea unui text în care Stalin condamna abuzurile din timpul colectivizării.
Încercarea regimului de a îl asasina
Ultimii ani din viața lui Gorki au fost marcați de o captivitate mascată. Regimul îl folosea ca simbol, dar nu-i mai tolera independența. Refuzul de a scrie un portret elogios al lui Stalin a fost, poate, gestul care i-a pecetluit soarta. După moartea sa în 1936, în condiții suspecte, au apărut numeroase teorii. În anii ’60, văduva sa declara că Gorki fusese otrăvit, iar astăzi mulți istorici ruși susțin această ipoteză.
Maxim Gorki a fost înmormântat cu fast, în apropierea lui Lenin, chiar dacă adevărul este că nu fusese niciodată un fidel al regimului. Tragic destin: un scriitor al poporului, devenit prizonier al mitului care i-a purtat numele.