Prima pagină » Local » Cinci noi terenuri de sport apar în municipiu. Mai multe școli vor beneficia de proiect
Cinci noi terenuri de sport apar în municipiu. Mai multe școli vor beneficia de proiect

Cinci noi terenuri de sport apar în municipiu. Mai multe școli vor beneficia de proiect

26 nov. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Unele unități de învățământ din municipiul Iași vor beneficia de noi terenuri de sport. Municipalitatea ieșeană a pregătit o serie de proiecte ce țin de montarea unor astfel de suprafețe de joc în curtea unor instituții de învățământ din oraș

În perioada următoare, în municipiul Iași vor apărea mai multe terenuri de sport. Municipalitatea ieșeană va realiza câte un teren de sport la cinci instituții de învățământ. Este vorba despre Școala Generală „Alecu Russo”, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Liceul Economic de Turism și Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”. Valoarea totală a devizelor generale pentru cele cinci terenuri de sport este de 2.4 milioane lei. Documentațiile tehnico-economice vor fi discutate în ședința Consiliului Local de la finalul acestei săptămâni.

Toate cele cinci terenuri vor avea forma dreptunghiulară, cu lungimea de 40 de metri și lățimea de 20 de metri. În jurul terenului va fi amenajată câte o zonă de siguranță. Fiecare teren va fi împrejmuit cu plasă bordurată și stâlpi metalici. Gardul va avea o înălțime de șase metri în spatele porților și patru metri pe lateralele terenului. Totodată, pentru folosirea terenului în condiții de luminozitate redusă, perimetral va fi montată o instalație de iluminat cu reflectoare de tip led.

Cum arată terenurile?

Suprafața de joc a terenurilor de la Școala Generală „Alecu Russo”, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” și Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu” va fi din gazon sintetic. Va avea înălțimea firului de 40 de milimetri, având compoziția 100 la sută din polietilenă. Pentru asigurarea stabilității gazonului vor fi utilizate granule de cauciuc, care vor fi montate pe stratul suport. În cazul Liceului Economic de Turism și a Școlii Gimnaziale „Ștefan Bârsănescu”, suprafața de joc va fi din tartan, montat pe stratul suport.
Proiectele fac parte din planul municipalității de a realiza terenuri de sport pentru mai multe școli și licee din Iași. Este vorba despre 17 unități de învățământ. Printre acestea se află Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, dar și Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Proiectul cuprinde și Colegiul Național „Octav Băncilă”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”. În listă se mai află și Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, dar și Școala Gimnazială „Elena Cuza”. Lista mai cuprinde și Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” și Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” – Corp D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`