Prima pagină » Local » Cinci firme sunt interesate de parcarea supraterană din Alexandru cel Bun. Primăria urmează să desemneze câștigătorul licitației

Cinci firme sunt interesate de parcarea supraterană din Alexandru cel Bun. Primăria urmează să desemneze câștigătorul licitației

12 oct. 2024, 02:00,
Andreea STAN în Local

Cinci firme sunt interesate de parcarea supraterană din Alexandru cel Bun. Totuși, proiectul ce vizează construirea unui spațiu de tip Park&Ride este, în continuare, doar pe hârtiile din birourile Primăriei Municipiului Iași

Pe data de 18 iunie 2024, municipalitatea ieșeană a lansat o nouă licitație pentru construirea unei parcări supraterane în zona Mușatini din cartierul Alexandru cel Bun. Asta după ce prima procedură, ce a fost lansată în urmă cu 4 ani, a fost anulată.

Cinci firme sunt interesate de parcarea supraterană din Alexandru cel Bun

După 4 ani, două licitații și două prevederi bugetare cu diferențe majore, Iașul va avea o parcare supraterană în cartierul Alexandru cel Bun. În acest sens, regimul de înălțime propus pentru clădire este demisol, parter, 4 etaje și terasă. Parcarea va avea 280 de locuri, iar 86 dintre acestea vor fi distribuite astfel: 30 pentru mașini electrice, 24 pe terasă, 22 la demisol, iar 10 vor fi rezervate pentru persoanele cu dizabilități. Primul proiect viza un spațiu suprateran cu 255 de locuri și cu regim de înălțime demisol, parter, 3 etaje și terasă.

Valoarea estimată a proiectului din anul 2020 a fost de 8,1 milioane de lei, fără TVA, aproximativ 1,7 milioane de euro. Pe de altă parte, procedura din 2024 are o prevedere bugetară de 43,7 milioane de lei, cu TVA inclus, peste 8,7 milioane de euro.

„În acest moment, cele cinci oferte primite sunt în evaluare, urmând ca în perioada următoare să declaram câștigătorul licitației de lucrări. Prevederea bugetară pentru realizarea investiției este de 43,7 milioane de lei, cu TVA”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.

Un alt proiect al administrației publice locale care a eșuat avea în vedere construirea unui spațiu subteran cu 500 de locuri. Astfel, în 2020, Primăria Iași a încercat un parteneriat public-privat pentru construirea unei parcări subterane pe esplanada Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Licitația a trezit interesul unor firme, dar acestea nu au mai depus oferte. Conform unui raport de evaluare, s-a stabilit o redevență anuală de 182.655 de euro, durata contractului fiind de 25 de ani. La final de contract, Primăria Iași urma să încaseze cel puțin 4,5 milioane de euro.

Proiectul Park&Ride din CUG, doar pe hârtie în continuare

Problema traficului infernal din oraș a fost intens dezbătută în ultimii ani. Este important de amintit că, încă din anul 2016, specialiștii unei firme de consultanță au monitorizat numărul navetiștilor, iar atunci s-a constatat faptul că peste 20.000 de persoane ajung în Iași în fiecare zi.

Astfel, parcările de tip Park&Ride devin din ce în ce mai necesare odată cu trecerea anilor și creșterea populației din județ care migrează spre zona metropolitană. Proiectul se va desfășura pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, unde se va construi o parcare supraterană cu regim de înălțime parter și 3 etaje, care să ofere un minim de 300 de locuri de parcare. Prevederea bugetară a acestuia este de 81,8 milioane de lei, cu TVA inclus, aproximativ 16,3 milioane de euro.

„Proiectul parcării de tip Park&Ride este finalizat, cu indicatorii tehnico-economici aprobați. Acesta are o valoare de circa 81,8 milioane de lei, cu TVA. În acest moment, se lucrează la documentațiile care vizează realizarea acceselor la parcare, urmând ca imediat ce acestea vor fi finalizate să scoatem la licitație proiectul integrat”, au declarat reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Totuși, la mai bine 1 an distanță de la primii pași făcuți pentru realizarea proiectului, acesta se află în același stadiu.

„Proiectul de execuție privind realizarea unei parcări de tip Park&Ride este finalizat și verificat conform legislației în vigoare. În acest moment, suntem în stadiul de întocmire a documentațiilor pentru inițierea procedurii de achiziție publică în vederea execuției. Astfel, estimăm publicarea licitației în această vară”, au transmis, în mai 2023, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Cinci firme sunt interesate de parcarea supraterană din Alexandru cel Bun. Totuși, proiectul Park&Ride este, în continuare, doar pe hârtiile din birourile Primăriei Municipiului Iași. Cu puțin noroc, până la următoarele alegeri locale, cetățenii vor avea parte măcar de câteva dintre cele aproape 600 de locuri de parcare promise.

Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
a1.ro
„Popeye”, tânărul care și-a injectat ulei în brațe ca să impresioneze pe internet, a ajuns la spital: „Cum vei câștiga bani acum?”
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
observatornews.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri"
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Evz.ro
Începe calvarul meteo. Anunț crunt de la ANM
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Șoferii români, controlați în toată țara, cu toate dispozitivele. Ce vor urmări în următoarele 24 de ore poliţiştii de la Rutieră
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Vestea despre Nicușor Dan care îl va impresiona și pe George Simion. Niciun alt președinte nu a mai făcut una ca asta!
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`