Prima pagină » Economic Local » Cimitirele din Iași devin neîncăpătoare! Părintele Constantin Ciobanu: „Preoții din parohiile persoanelor decedate au un rol foarte important pentru familiile îndoliate”

Cimitirele din Iași devin neîncăpătoare! Părintele Constantin Ciobanu: „Preoții din parohiile persoanelor decedate au un rol foarte important pentru familiile îndoliate”

19 nov. 2021, 02:00,
Tano FATTAH în Economic Local

Numărul mare de decese din valul 4 al pandemiei de coronavirus a pus presiune pe cimitirele din Iași. Cele mai multe înmormântări au avut loc în cimitirul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, acolo unde sunt mai multe locuri libere

Mortalitatea în municipiul Iași a crescut în lunile de toamnă ale anului 2021. Pandemia de coronavirus și bolile terminale au cauzat un număr mai ridicat de morți față de alte perioade. Parcelele noi ale cimitirului Sfinții „Petru și Pavel” au fost amenajate pentru a face față numărului mare de decese. Dacă în valul 3 erau înregistrate 5 decese pe săptămână din cauza COVID-19, în valul 4 al pandemiei se remarcă o creștere a numărului de morți, ajungându-se la 35 de înmormântări pe săptămână. În cimitir, muncitorii firmelor de pompe funebre lucrează aproape non-stop pentru a amenaja mormintele celor decedați în ultima lună. Părintele Constantin Ciobanu, parohul Bisericii cu hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, a arătat cum au decurs înmormântările în această perioadă, mult mai aglomerată față de cele anterioare, când cazurile de coronavirus nu erau atât de multe.

„Ultimele 14 zile ale valului 4, într-adevăr, au fost mai aglomerate. Au fost și decese cauzate de covid, și decese cauzate de boli terminale. În schimb, am observat că oamenii sunt un pic bulversați, nici nu își dau seama cum trec zilele până când are loc înmormântarea propriu-zisă. Fiind un spațiu mic la capelă, nici nu realizezi cum trec zilele. Am văzut în perioada asta și cazuri ale unor oameni în vârstă, soț și soție, răpuși amândoi de covid la distanță de câteva zile. Unul a plecat la Domnul luni, iar celălalt vineri”, a povestit părintele Constantin Ciobanu, parohul bisericii.

Au fost reluate ceremoniile religioase în biserică

Odată cu sfârșitul valului 3 s-au putut oficia din nou slujbe de înmormântare în biserică, bineînțeles, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

„Conform Legii Cimitirelor, un decedat nu poate fi adus în biserică atunci când este un pericol pentru sănătatea publică. De exemplu, atunci când este într-o stare avansată de putrefacție. În rest, chiar dacă un decedat are o boală transmisibilă, se poate oficia slujba religioasă în biserică, dar trebuie asigurată respectarea normelor de sănătate publică. De exemplu, capacul sicriului trebuie să fie pus. Din acest punct de vedere, este o chestiune de normalitate faptul că în momentul de față se pot oficia înmormântări în biserică pentru persoanele decedate de covid, bineînțeles, cu respectarea strictă a legii și a normelor sanitare. Anul trecut, înmormântarea se făcea direct la groapă și, din acest motiv, s-a simțit o mare frustrare și tristețe în rândul familiilor îndoliate”, a declarat părintele Constantin Ciobanu.

În edițiile trecute ale „BZI” a fost prezentată situația în care înmormântările se făceau în saci de plastic.

Biserica Ortodoxă Română oferă un sprijin pentru sufletele familiilor îndoliate

Respectarea canoanelor și a regulilor specifice ritualului funerar a rămas foarte importantă pentru familiile persoanelor decedate, care colaborează îndeaproape cu reprezentanții bisericii. De asemenea, preoții nu doar că și-au îndeplinit rolul spiritual, dar au ajutat și familiile îndurerate să treacă peste pierderea persoanelor dragi, oferind sprijin și consiliere.

„Preoții din parohiile persoanelor decedate au un rol foarte important pentru familiile îndoliate. Ei știu cel mai bine să se plieze pe sufletul familiilor îndurerate și pot oferi cel mai bine sprijinul moral și sufletesc atât de important în fața acestor momente dureroase. Ne dorim ca acești doi ani dificili de pandemie să îi aducă pe oameni mai aproape de credință și de biserică. Vom vedea de acum, în perioada sărbătorilor, dacă oamenii vor veni mai mult la biserică, înseamnă că au înțeles cât de importantă este credința în Dumnezeu”, a povestit părintele Constantin Ciobanu.

Situația numărului mare de decese a mai fost prezentată de reporterii „BZI” și în edițiile precedente.

Parcela celor neidentificați este posibil să fie deschisă

Deși Cimitirul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” are încă locuri libere, presiunea deceselor numeroase a adus în prim-plan varianta deschiderii parcelei destinate înmormântării persoanelor neidentificate.

„Celelalte cimitire sunt închise, nu mai există locuri libere, în sensul în care, pentru a putea fi înmormântat, un decedat trebuie să fi avut în prealabil un loc achiziționat sau să fi cumpărat unul de la cineva care deține unul. Nici aici nu mai sunt atât de multe locuri, dar cimitirul se va extinde. Sunt două parcele în capătul cimitirului nou, au început să se umple și acelea, iar în viitor am înțeles că este posibil să se facă înmormântări și în parcela 65, parcela destinată necunoscuților. Aceea este parcela în care sunt înmormântați de către Primărie cei neidentificați de către familii”, a spus Mariana Șerban, reprezentanta Administrației Cimitirelor.

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Claudiu Gherguț și-a sărbătorit ziua de naștere în timpul stagiului la Retroscena. Cum l-a surprins chef Richard Abou Zaki
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
Ce burse vor fi tăiate în Educație. Studentă: "Nu de aici se pierd cei mai mulți bani"
Playsport.ro
Românii se întorc acasă după ani de muncă în pribegie: ce îi face să renunțe la Occident, potrivit inte...
Evz.ro
Vrei viză pentru America? Ai grijă ce faci pe rețelele sociale!
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Divorț la notar în 2025. De ce acte ai nevoie, cât e taxa, în cât timp se finalizează
Dailybusiness.ro
PESTE 4000 de oameni ar putea rămâne FĂRĂ loc de muncă dacă va crește TVA-ul
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Elena Mateescu, EXCLUSIV, anunţă posibil COD ROŞU de caniculă, urmat de potop cu grindină şi fulgere
redactia.ro
Cine este Cristina Petrovici, noua iubită a lui Victor Ponta
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2025
27 iunie 2025