Prima pagină » Razboi în Ucraina » China ar fi rugat Rusia să nu invadeze Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, arată un raport secret
China ar fi rugat Rusia să nu invadeze Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, arată un raport secret

China ar fi rugat Rusia să nu invadeze Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, arată un raport secret

03 mart. 2022, 13:59,
BZI.ro, în Razboi în Ucraina

Există un raport secret care arată faptul că autoritățile din China ar fi rugat Rusia să nu atace Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice. Sursă din cadrul anchetei se pare că a confirmat faptul că autoritățile comuniste de la Beijing au făcut această solicitare.

În spaţiul public, înainte de războiul din Ucraina au existat mai multe voci care au susţinut această idee, inclusiv oficiali din armata din Ucraina. Acest lucru nu a fost văzut ca fiind credibil de opinia internațională care spera ca Rusia să nu înceapă ofensiva armată în țara vecină.

China ar fi rugat Rusia să nu invadeze Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice

Așadar, autoritățile americane au interceptat un raport care arată faptul că China ar fi rugat Rusia să nu invadeze Ucraina. Această solicitare a fost făcută pentru perioada în care la Beijing se desfășoară Jocurile Olimpice de Iarnă. Informaţia a fost prezentată de New York Times care a precizat faptul că din aceste considerente autoritățile comuniste aveau cunoștințe despre un posibil război în Ucraina.

Întreaga chestiune este în schimb negată de către purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în SUA, Liu Pengyu, care susţine că rapoartele presupus a fi relevante nu sunt decât speculații care nu au un fundament real și care sunt făcute pentru a pune China într-o lumină proastă la nivel internațional:

„Afirmaţiile menţionate în rapoartele relevante sunt speculaţii fără niciun fel de bază şi sunt menite să schimbe vina şi să defăimeze China”

Totuşi, raportul a fost întocmit pe baza unor informații ce au fost colectate de serviciul de informații occidental iar autoritățile de la Washington îl consideră relevant şi de încredere.  La capitolul informații menționăm faptul că sunt documente secrete obținute de armata de la Kiev care arată faptul că Rusia a luat în calcul o invazie de 15 zile a Ucrainei. În trecut China a fost acuzată şi de administrația Trump că a ținut datele despre pandemia de COVID-19 la secret iar din această cauză virusul s-a răspândit la nivel mondial. La acea dată Donald Trump a acuzat OMS că a luat partea Chinei.

Vladimir Putin nu a vrut să supere China în războiul din Ucraina

Raportul este întărit şi de faptul că există o întreagă tradiţie prin care se specifică faptul că în timpul Jocurilor Olimpice nu se pornesc războaie. Tradiția este veche de sute, mii de ani și a fost mai mereu păstrată. Totuşi, Vladimir Putin a luat în calcul amânarea unui posibil război în Ucraina în perioada Jocurilor Olimpice şi din considerente strategice. Așadar, liderul de la Moscova a dorit să nu îl supere pe Xi Jinping, președintele Chinei mai ales că țara comunistă este un important partener economic al Federației Ruse. Parteneriatul s-a văzut şi prin prisma faptului că autoritățile comuniste au evitat să condamne invazia Ucrainei de către Rusia. Aceeași măsură a fost adoptată și de către India care s-a abținut la intenția ONU de a condamna invazia din Ucraina.

În altă ordine de idei, nu se cunoaște cu exactitate dacă China chiar știa despre faptul că Rusia urmează să invadeze Ucraina dar mai multe persoane din Ucraina au raportat faptul că invazia va începe după ce se vor termina Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *