Prima pagină » Cancan » Chef Dumitrescu a început să țipe la Alex Dima în direct. L-a făcut cu ou și cu oțet în fața colegilor săi

Chef Dumitrescu a început să țipe la Alex Dima în direct. L-a făcut cu ou și cu oțet în fața colegilor săi

27 iul. 2023, 09:01,
în Cancan

Florin Dumitrescu și Alex Dima, la cuțite! Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați bucătari din România și alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu formează cea mai iubită echipă ce chefi din showbiz.

De-a lungul timpului, cei trei chefi fantastici au fost implicați în două proiecte TV de mare succes la ProTV, dar și la Antena 1, unde și acum  sunt urmăriți cu mare interes de publicul larg.

Chef Dumitrescu a început să țipe la Alex Dima în direct

Cu toate acestea, foarte puțini sunt cei care își mai aduc aminte de scandalul uriaș care a ținut primele pagini ale ziarelor în urmă cu mai mulți ani.

Este vorba despre momentul în care Florin Dumitrescu, cel mai tânăr dintre jurați l-a jignit în direct, în cadrul emisiunii ‘Masterchef’, pe Alex Dima, una dintre vedetele de la ”România te iubesc”.

Alex Dima a participat în calitate de concurent la una dintre edițiile ”Masterchef”, unde a făcut parte din echipa lui chef Dumitrescu, cu care a intrat în conflict de câteva ori.

La un moment dat, între cei doi au ieșit scântei atunci când Alex Dima i-a dat lui Florin Dumitrescu un preparat nefăcut.

Florin Dumitrescu a răbufnit în direct

Fără să stea prea mult pe gânduri chef-ul a răbufnit în direct, iar între cei doi a avut loc un schimb de replici care i-a lăsat cu gura căscată pe colegii lor.

„Alex, ai ajuns exact în situația în care sunt unii care lucrează când te duci tu la ei și faci reportaje. Și dai cu ei de pământ. Acum vin eu și dau cu tine de pământ, că dai carne cruda la oameni, bai, omule!”, i-a atras atenția Chef Dumitrescu lui Dima.

Acesta din urmă, convins că mâncarea lui a fost bine făcută a gustat din preparat, moment în care chef-ul i-a atras atenția într-un mod jignitor.

„Nu mai mânca, pentru că ți se face rău, dementule!”, a strigat Florin Dumitrescu.

Deranjat de această remarcă, reporterul de la ”România te iubesc” i-a dat imediat replica: „Auzi, Chef? Eu nu te-am făcut dement! Cere-ți scuze!”.

Din fericire, conflictul dintre cei doi s-a încheiat repede. Chiar Florin Dumitrescu a îngropat securea războiului și și-a cerut scuze.

„Bine, îmi cer scuze ca te-am făcut dement, dar nu mai mânca niciodată în viața ta carne de pui crudă, că o sa intri în spital”, a spus Florin Dumitrescu.

Florin Dumitrescu a aniversat 10 ani de la căsătorie

Pe 8 mai, Florin Dumitrescu a aniversat 10 ani de la căsătorie, ocazie cu care a transmis un mesaj emoționant pentru soția lui, Cristina. Un familist convins, acesta a demonstrat adesea că își iubește enorm partenera de viață. Acum, Florin Dumitrescu a precizat că este vorba de cea mai bună decizie luată, referitor la pasul făcut în urmă cu 10 ani.

Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai talentați bucătari din România, cunoscând celebritatea în calitate de jurat la MasterChef și apoi la Chefi la cuțite, show-ul de la Antena 1 unde face senzație alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Florin Dumitrescu are o experiență de viață spectaculoasă, după ce și-a început cariera la 14 ani. Și dacă profesional o duce foarte bine, același lucru se întâmplă și în plan personal, acesta având o familie minunată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 ianuarie 2025
04 ianuarie 2025