Începând cu 1 ianuarie 2025, CFR Călători aplică prevederile Ordonanței „trenuleț”, care aduce modificări semnificative în ceea ce privește reducerile de care beneficiază studenții. Aceștia vor avea acum dreptul la o reducere de 90% pentru transportul feroviar intern doar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care sunt înmatriculați.
Anterior, studenții sub 30 de ani beneficiau de această reducere pe toate rutele interne, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. Cu noile reglementări, reducerea este restricționată la ruta dintre domiciliu și facultate.
Conform comunicatului CFR Călători
Reducerea de 90% este valabilă doar pentru studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate.
Legitimațiile de student trebuie să fie emise sau vizate pentru anul universitar în curs.
Biletele sau abonamentele cu reducere pot fi achiziționate doar de la casele de bilete din stațiile CFR sau agențiile de voiaj până la actualizarea aplicației online.
Dacă stația de urcare nu are case de bilete sau dacă urcarea se face în afara orelor de program, studenții pot achiziționa biletele direct din tren, cu condiția să le solicite imediat după îmbarcare.
Noile reguli au stârnit nemulțumirea tinerilor, care consideră măsura restrictivă și discriminatorie. Înainte ca OUG să fie publicată în Monitorul Oficial, peste 35.000 de studenți au semnat o petiție prin care au cerut Guvernului să elimine prevederile care limitează utilizarea reducerilor.
Studenții atrag atenția că aceste modificări vor îngreuna accesul la transport, mai ales pentru cei care trebuie să călătorească în alte scopuri educaționale, precum conferințe, cursuri sau proiecte.
Autoritățile nu au răspuns încă solicitărilor studenților, dar implementarea acestor noi reguli continuă să fie un subiect intens dezbătut. Tinerii rămân uniți în încercarea de a convinge Guvernul să revină asupra deciziei, considerând că educația ar trebui sprijinită, nu îngrădită.
Măsura, justificată de autorități drept un pas spre optimizarea cheltuielilor, pune în prim-plan necesitatea unui dialog deschis între decidenți și studenți pentru a găsi soluții echitabile.
Studenții vin la universități sa se pregătească nu sa stea pe trenuri,o călătorie cu trenul dus întors pe cf între domiciliu și universitate pe luna e suficient