Prima pagină » Cancan » Cezar Ouatu, declarații neașteptate despre despărțirea de soprana Angela Gheorghiu

Cezar Ouatu, declarații neașteptate despre despărțirea de soprana Angela Gheorghiu

19 sept. 2022, 13:16,
în Cancan

Puțină lume știe despre relația dintre Cezar Ouatu și soprana Angela Gheorghiu, relație care a durat doar un an, în 2013, și de atunci cei doi nu au mai ținut legătura și nici nu au mai colaborat pe plan profesional.

Deși diferența de vârstă între cei doi este destul de mare, 14 ani, Cezar Ouatu și Angela Gheorghiu au format un cuplu timp de un an și, mai mult, conform presei mondene, se și mutaseră împreună.

Ce spune Cezar Ouatu despre despărțirea de Angela Gheorghiu

Știrile din acea vreme susțineau că soprana l-a ajutat pe Cezar Ouatu pe plan profesional, contribuind la ascensiunea acestuia în carieră. Cezar Ouatu dezminte însă acest zvonuri, vorbind și despre relația pe care o are acum cu fosta lui parteneră.

“Nici vorbă de așa ceva. Colaborările noastre pot fi numărate pe degetele unei mâini. Eu aveam 12 ani de carieră în spate, am absolvit Conservatorul la Milano, cu notă maximă. Degeaba apărea pe scenă cu mine, dacă nu avea cu cine cânta”, a spus Cezar Ouatu într-un interviu acordat playtech.ro.

Artistul a precizat în același interviu că nu mai ține legătura cu fosta lui parteneră de când s-a terminat relația și că exclude orice colaborare profesională.

“De atunci, nu ne-am mai vorbit. Este exclusă vreo altă colaborare, pe viitor. Nu am păstrat sub nicio formă legătura, nu ne-am trimis niciodată măcar vreun mesaj, cu ocazia vreunui eveniment special din viața noasstră, și nici de sărbători”, a adăugat acesta.

Angela Gheorghiu, fericită alături de noul partener

După despărțirea de Cezar Ouatu, Angela Gheorghiu și-a găsit fericirea alături de Mihai Ciortea, mai tânăr cu 22 de ani decât ea și cu care are o relație din 2013.

Într-un interviu realizat de Mihaela Frank în iunie 2015 pentru ELLE România, Angela Gheorghiu făcea mărturisiri despre începutul relației cu Mihai Ciortea. Soprana povestea cum s-au cunoscut cei doi și cum a început, de fapt, povestea lor de dragoste. Mihai Ciortea este medic stomatolog, însă acesta a admirat-o întotdeauna pe cunoscuta cântăreață de operă.

“Pe Mihai l-am cunoscut la Royal Opera House în momentul cel mai trist al vieţii mele private, după mari dezamăgiri. El era un admirator al meu de o viaţă, şi un mare iubitor al muzicii clasice şi al teatrului. De un an îl vedeam împreună cu fratele lui geamăn şi cu părinţii lor, după diferite spectacole prin Europa şi America. Admiratori înfocaţi, de mare clasă! Desigur, nu a fost uşor să acceptăm că s-ar putea naşte o adevărată iubire între noi. Am înţeles amândoi ca doar o dragoste mare, onestă şi statornică ne poate face să trăim cu adevărat frumos – și asta este ceea ce simţim unul pentru celălalt.”

Angela Gheorghiu îl descria la vremea respectivă pe Mihai Ciortea drept un gentleman și aprecia la el temperamentul, cultura și educația.

“Mihai este un bărbat frumos sub toate aspectele, parcă nici n-ar fi real! Un adevărat gentleman, cu un temperament, o cultură şi educaţie cum nu speram să mai găsesc vreodată. Este un tip de bărbat pe cale de dispariţie, cum îl tachinez uneori. Este îngerul meu pe pământ! Familiile şi prietenii noştri ne adoră împreună şi suntem într-o armonie perfectă, un vis pe care îl trăiesc, în sfârşit, aievea.”

Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
a1.ro
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Schimbare drastică a vremii: De la temperaturi de vară, la coduri galbene şi portocalii de furtuni. În Braşov, a plouat cu găleata şi a căzut grindina
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
SportpeSurse
A șocat lumea cu gestul său. Lui Putin nu îi mai este frică de nimic! FOTO
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Scăpaţi urgent de bancnotele de 20 și 50 de euro rămase prin portofele din vacanţe. Raport OFICIAL
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`