Proiectul noii legi care ar putea impune obligativitatea certificatului Covid-19 la serviciu prevede va fi obținut de persoane testate PCR pentru depistarea coronavirusului, de cei vaccinați împotriva Covid-19 sau de cei care au trecut prin boală.
Dr. Alexandru Rafila, noul ministrul al Sănătății, a transmis miercuri, 9 noiembrie 2021, faptul că deja există în lucru acest draft la care au lucrat specialiști din Institutul Naţional de Sănătate Publica şi parlamentari. De asemenea, oficialul a afirmat că speră ca legea să fie adoptată în Parlament luna aceasta.
Câte teste gratuite pe lună vor avea angajații
Forma proiectului de lege a ajuns la final, susţin autorităţile din România. Astfel, în prezent se ştie că atât angajaţii de la stat, cât şi cei din domeniul privat vor putea efectua, din banii statului, nu mai puţin de 11 teste pe lună. Proiectul de lege prevede aceste teste pentru a putea merge în continuare la munca cetăţenii romani.
Trebuie precizat faptul că acest certificat Covid-19 va fi obligatoriu pentru toți angajații. În cazul în care angajatorul nu respectă aceste norme, riscă amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 100.000 de lei, potrivit Antena3.
Condiţiile impuse pentru a obține certificatul Covid
Pentru a obţine acest certificat Covid este necesară respectarea unor condiții. Ministrul Sănătăţii a menţionat în urmă cu mai multe săptămâni că documentul va purta denumirea de certificat verde sau certificat „Stop Covid”.
Aşadar, certificatul va fi emis ca și până în momentul de faţă, pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19 cu ambele doze cu unul dintre serurile care au schema din două doze, respectiv după imunizarea cu doza unică pentru vaccinurile care au schema dintr-o singură doza, cu valabilitate 30 iunie 2022.
Mai mult decât atât, este important de reţinut că și persoanele care abia au început procesul de vaccinare pot beneficia de certificat verde. Acesta poate fi emis celor care au primit o singură doză din oricare dintre vaccinurile autorizate și care au schema formată din două doze, cu valabilitate până la data programării pentru efectuarea celei de-a doua doze.
Persoanele cu test antigen rapid Covid pot obţine certificat verde
Persoanele nevaccinate anti-Covid-19 vor putea avea posibilitatea să scoată certificat verde cu valabilitate de 48 de ore, în urma unui test antigen rapid.
Mai mult decât atât, persoanele testate cu test PCR pot scoate certificat verde cu valabilitate de 72 de ore.
Certificatul verde nu va mai fi cerut în momentul în care va exista o scădere continuă timp de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri la nivel național sau dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile la nivel național este mai mică de 1 la mie.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre obligativitatea certificatului verde
Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a transmis faptul că sunt o serie de criterii pentru a introduce a certificatului verde COVID.
„O să fie tot un certificat electronic pentru că nu avem cum să-l validăm în alt mod. Principiul este următorul: este un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice. De ce acest indice? Pentru că în vară începând cu data de 5 iulie am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni. Probabil că un astfel de document, probabil, trebuia introdus în luna august şi probabil că în relativ scurt timp am fi renunţat la el pentru că nu mai aveam situaţia nu mai aveam decesele. Din păcate, atunci filozofia a fost puţin diferită şi în perioadă de creștere (n.r cazuri infectări) s-au introdus relaxări.
Noi am introdus un anumit tip de relaxări într-o perioadă de scădere la nivelul secțiilor şi spitalelor ATI, iar când vom avea o creștere trei săptămâni consecutive vom apela la acest document. În momentul când avem o perioadă de descreștere care nu e condiționată de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită de o anumită incidentă cumulată la 14 zile. Deci e clar că nu trebuie să aștepți să ai multe cazuri sau probleme serioase, e bine să acționezi din timp şi atunci nu ajungi într-o situaţie gravă. Eu cred că din punct de vedere psihologic, starea asta de alertă prelungită nu a făcut bine pentru că lumea nici măcar nu avea o speranță”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a transmis că acest document ulterior implementat în România ar putea reduce aglomerația din magazine.