Cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe a fost semnată de președintele Klaus Iohannis. Menţionăm faptul că procurorul general a solicitat, în cursul zilei de ieri, 4 ianuarie 2020 încuviinţarea urmăririi penale pentru fostul ministru al apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020.
Conform comunicatului publicat de DNA, Costel Alexe ar fi fost acuzat despre faptul că ar fi solicitat mai multe tone de tablă din cadrul unui combinat siderurgic. Acesta urma să acorde avize de mediu pentru firmă respectivă.
UPDATE: Astăzi, 5 ianuarie 2021, Stelian Ion, ministrul Justiției, i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de urmărire penală formulată de Președintele României, privindu-l pe domnul Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Klaus Iohannis a semnat cererea de urmărire penală pentru fostul ministru Costel Alexe
În comunicatul publicat pe site-ul instituţiei prezidenţiale se arată faptul că preşedintele Klaus Iohannis a semnat încuviinţarea urmăririi penale pentru Costel Alexe:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri. se arată în comunicat.
Dosarul lui Costel Alexe de la DNA
Costel Alexe, șeful Consiliului Județean Iași, a intrat sub lupa procurorilor DNA. Președintele CJ Iași este suspectat că în perioada în care a fost Ministrul Mediului ar fi primit 22 de tone de tablă de la un reprezentant al fostului combinat SIDEX Galați . Costel Alexe a ajuns să fie anchetat în uma unui dosar suspect, explicațiile procurorilor DNA nefiind clare. Președintele CJ Iași a menționat că se va pune la dispoziția organelor de anchetă. Va schimba cu ceva acest dosar situația de la vârful policitii ieșene?!
Cel mai probabil nu se va ajunge la inculparea lui Costel Alexe și la trimiterea acestuia în judecată. Urmărirea penală împotriva lui Alexe echivalează inclusiv cu respectarea unor drepturi suplimentare pentru acesta în cursul anchetei, nu este în mod obligatoriu un act prin care se stabilește vinovăția sa.
Costel Alexe a făcut o declarație în cursul zilei de 4 ianuarie. Acesta a explicat faptul că nu se consideră vinovat și că va demonstra, dacă este cazul, acest lucru.
„Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea.
Vreau să precizez următoarele:
Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare”, a declarat Costel Alexe, președintele Organizației Județene a PNL Iași.