Astăzi, 13 noiembrie, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), are loc ceremonia prin care instituția celebrează 211 ani de la înființarea primei școli de ingineri hotarnici și civili din România, cu predare în limba română, și 87 de ani de la înființarea oficială a Școlii Politehnice ieșene
Evenimentul a început la ora 11.00 și reuneşte cadre universitare, studenți, oficialități locale și membri ai comunității academice, dornici să omagieze moștenirea lăsată de Gheorghe Asachi în educația tehnică din România.
Ceremonia continuă cu alocuțiuni și prezentări menite să evidențieze atât contribuțiile TUIASI la dezvoltarea învățământului superior din România, cât și perspectivele pentru viitor în domeniul ingineriei și inovării tehnice.