Descoperire uimitoare a cercetătorilor de la Universitatea din Gent, Belgia: est-europenii, inclusiv românii ar beneficia de o genă care i-ar face mai puțin susceptibili la infecția cu COVID-19. Profesorul Joris Delanghe, autorul studiului, spune, într-un interviu exclusiv pentru Digi24, că doar genele bune nu-i pot proteja pe români de coronavirus, măsurile de izolare a populației trebuie menținute.
„Am observat desigur că există o mare diferență între severitatea cu care se manifestă COVID-19 în unele state față de altele. Spania, de exemplu, sau Italia, au fost extrem de afectate, în timp ce alte țări, în care virusul ajuns cam în același moment, au fost afectate într-o măsură mult mai mică. Statele Europei de Est, de pildă, par să fi fost mai protejate. Inițial, s-a crezut că în Italia virusul a fost mult mai virulent, sau că a suferit mutații, dar aceste ipoteze nu s-au confirmat.
Apoi ne-am gândit că diferențele genetice între diversele popoare europene ar putea să fie la baza acestui fenomen. Că așa s-ar explica aceste diferențe geografice uriașe între efectele pe care le produce virusul. Așa că am prelucrat datele genetice din 35 de state diferite, odată cu datele privind prevalența și mortalitatea virusului.
Cercetător belgian: Românii beneficiază de gene bune, dar nu e suficient ca să evite COVID-19
Descoperirea frapantă pe care am făcut-o a fost că, pe harta regiunilor genetice din Europa, care au un anumit gradient Est-Vest, polimorfismul (n.r. – genei) ACE1 are o legătură directă cu mortalitatea COVID-19. În Estul Europei, polimorfismul de tip D al ACE1 e prezent la 60-65% din populație, în timp ce, în vestul Europei, e prezent la numai 50-55%.
Așa am ajuns la concluzia că până la 40 % din prevalența și din mortalitatea COVID-19 se pot explica doar prin această variație genetică. Știm că ACE1 e foarte apropiat de enzima ACE2, e o asemănare extraordinară între cele două, iar ACE2 este celula de care virusul se leagă atunci când încearcă să pătrundă în organismul uman. ACE2 acționează ca un cal troian de care virusul se folosește. Mai știm că prezența ACE2 e reglată de ACE1. Așa că, de fapt, nu este nicio surpriză că ACE1 e legată direct de răspândirea și replicarea virusului.
Est-europenii sunt puțin mai norocoși decât ceilalți pentru că nu sunt la fel de afectați. În orice caz, trebuie să ne amintim că aici e vorba doar de statistici care nu ajută cazurile individuale. În Franța, de pildă, doar 29% din populație prezintă polimorfismul de tip DD. În România, procentul este de 40%. Este apoi genotipul II, care este amenințat mai sever de virus, și care în Franța se găsește la 21% din populație, iar în România doar la 11,5%. Deci în fiecare țară există persoane care sunt în categoria de risc, fără discuție.
În toate țările europene studiate apare o variație a genelor respective între 51 și 68%. În România procentul este de 65,5%, deci e destul de ridicat”, a declarat specialistul in interviul oferit Digi24.