Miercuri, 6 aprilie 2022, începând cu ora 15.00 (via Zoom) în Studioul BZI LIVE este programată o nouă ediție-dialog (TOP ACADEMIC) ce va avea în prim-plan cele mai importante și de actualitate probleme, realități din învățământul superior național alături de conf. univ. dr. Octavian Mădălin Bunoiu (Universitatea de Vest din Timișoara) – președinte al Biroului Executiv al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Astfel, despre proiectele, strategiile și acțiunile pe care le are în plan acesta, evaluarea Școlilor Doctorale (proiect pe care l-a coordonat), puncte forte și puncte slabe ale sistemului public educațional, o nouă Lege a Educației Naționale (LEN), învățământ on-line, relații internaționale, asigurarea calităţii și a standardelor de performanță în universitățile din România, colaborări naționale și internaționale respectiv evaluare academică vor fi alte repere ale acestei producții media.
Istoric şi parcurs al Agenţiei Romane de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior
În ultimii 20 de ani schimbările din învăţământul superior din România, ca de altfel din întreaga Europă şi din multe alte părţi ale lumii, au fost pe cât de multiple şi radicale, pe atât de continue. Încă de la începutul anilor 1990, când au fost înfiinţate în România primele universităţi particulare, a crescut rapid nu numai numărul universităţilor şi al facultăţilor dar şi al programe de studii/specializări. Ca urmare a acestor diversificări şi multiplicări, a fost adoptată Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.
În baza acestei legi a fost înfiinţat Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (CNEAA), care în perioada 1993-2006 a desfăşurat activităţi susţinute, de evaluare, de acreditare instituţională şi de programe.
Odată cu participarea României la Procesul Bologna, începând cu 1999, evoluţiile din Spaţiul European al Învăţământului Superior au impus o nouă abordare a conceptelor şi procedurilor de evaluare şi asigurare a calităţii
Odată cu participarea României la Procesul Bologna, începând cu 1999, evoluţiile din Spaţiul European al Învăţământului Superior au impus o nouă abordare a conceptelor şi procedurilor de evaluare şi asigurare a calităţii.Astfel, ARACIS a fost înfiinţată în anul 2005 în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006. Deşi conform legii ARACIS a preluat patrimoniul şi toate drepturile şi obligaţiile, infrastructura logistică, personalul tehnic şi baza de date ale Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, misiunea şi modul de funcţionare a noii instituţii sunt definite în concordanţă cu evoluţiile Europene stabilite de miniştrii responsabili cu învăţământul superior în conferinţele desfăşurate din doi în doi ani, începând cu anul 2001.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.