Dosarul în care 22 de vameşi au fost trimişi în judecatã pentru luare de mitã şi constituire de grup infracţional organizat este prescris. Aceasta este hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, cei 22 de vameși se întorc la muncă.
Vameşii au fost acuzaţi că s-au asociat pentru a nu-şi îndeplini cum se cuvine atribuţiile de serviciu, astfel că nu controlau anumite colete, persoane şi mijloace de transport care veneau din Republica Moldova în România sau invers.
Aceştia pretindeau şi primeau sume cuprinse între 20 de lei şi 300 de euro pentru a-i lăsa pe oameni să treacă graniţa fără a-i controla în amănunt. În schimbul banilor primiţi, vameşii vasluieni efectuau doar controale de formă, fără să verifice dacă datele referitoare la coletele transportate corespundeau cu cele înscrise în actele transportatorilor.
Cine este Igor Caraman
Igor Caraman este celebrul ofiţer sub acoperire care a stat la baza operaţiunii arestãrii celor 22 de vameşi la Albița.
În perioada în care aceştia strângeau probe împotriva lucrãtorilor vamali, Igor Caraman era ofiţer de investigaţii cu gradul de locotenent – major în cadrul CNA. Demis în 2016 dupã ce a fost protagonistul unui scandal ce a fãcut deliciul presei moldovene, Igor Caraman a fugit din tarã cu tot cu legitimaţia de investigator în buzunar. Un an mai târziu, în 2017, Caraman s-a dat în spectacol în sediul Poliţiei din Orhei, dupã ce a fost prins beat la volanul unui Porche.
Întors din strãinãtate, Igor Caraman a încercat sã scape de rãspundere fluturând o legitimaţie CNA şi a cerut sã-i fie recoltate probe de sânge. Numai cã poliţiştii nu s-au speriat şi i-au fãcut dosar penal. Şi reprezentanţii CNA au reacţionat imediat:
“Nu mai este angajatul nostru din mai 2016, când a fost concediat. Referitor la legitimaţie, deşi urmă, în conformitate cu fisă de achitare, sã predea legitimaţia, acesta a pãrãsit teritoriul tãrii şi, panã acum, nu a returnat legitimaţia centrului. Am fost informaţi de poliţişti cã, un bãrbat a prezentat o legitimaţie de colaborator al CNA, dupã ce a fost oprit în urma unui incident rutier. Direcţia de securitate internã a CNA examineazã cazul pentru a face toate clarificãrile legate de folosirea abuzivã a legitimaţiei CNA.
Pentru o pedeapsă de 2 ani stai în Justiţie 10 ani. Un deceniu care a distrus familii, au murit oameni nu au avut un loc de muncă cu un dosar instrumentat cu martori falși, spioni de negăsit ca martori etc. Din păcate, avem un sistem prost, ineficient, cu cheltuieli mari, nejustificate. Nu credeți că cineva trebuie să răspundă?!
cine plateste ?
Toti stim ca vamesii sunt pe primul loc la coruptie. Nu incercati sa-i albiti ca la Albita. Alti mari corupti sunt la CNAIR, MT, MDRAP, ANAF, Politia de frontiera, ISC, CJ, primarii s.a.
dakneA
Fraierii care citesc pe aici!Salariile si pensiile speciale ale magistratilor, care ies din activitate la 50 de atata munca!
Bun,așa…
Taraganare=prescripție
Liber la corupție!
Dosar făcut de procurorul Eva emilian
Vamesu a fost si va ramane vames pana iese la pensie, fara o spaga luata nu simte ca a fost la munca!!! In orice vama e la fel, traditia ramane pentru oricine nu-i din Romania, mai ales pentru soferii de camioane, autocare, busuri etc. Aceste aspecte se cunosc de organele abilitate, dar nu se face nimic sau se face degeaba, ca se prescriu faptele!!!
Felicitam DNA iasi. O structura la comanda politica.
Încredere ZERO în justiție! Au taraganat dosarul, au lungit-o si au lălăit-o până s au prescris faptele! Frumos! Pensii speciale la mai mare !
NU ESTE ADEVARAT!!!
sunt speculatii ieftine de presa!!!!
vamesii din dosarul respectiv isi astepta sentina si nimeni dintre cei care sunt in acest dosar nu a facut asfirmatii ca faptele sunt prescrise
sunt doar speculatii de presa.
se poate verifica pe portalul Curtii de Apel
Le dorim ,,serviciu ușor” vameșilor și să reziste tentațiilor.
Iar dac-o fac din nou,nu-i bai,peste alți 10 ani se prescrie,dar rămân cu AVERILE agonisite!
ROMANIA,TE IUBIM!,că te putem fura bine…
TRAIASCA CANCERUL JUSTITIA …SA LE MARIM SALARIILE SA LE DAM CHIRII MAI MARI PT LOCUINTE SALE DAM BANI DE COMBUSTIBIL SA LE PLATIM CONCEDIILE SA MAI CE …..SA VA DUCETIIIIIIIIIIIIIIII FARA SA VA MAI INTOARCETI .
DNA IASI RUSINE voi sunteti profesionisti ????:? ati mai avut si pe adormitii de la SRI langa voi si ati facut biciul RAHAT !!! RUSINE RUSINE
O justiție de doi lei
In România nu avem justiție .totul e politic.
Pe unul cu găina îl arestează 2 ani.
Sa fie despăgubiți,să se considere vechime in muncă și să le plătească și daune morale.
👽🛸Avem justiție.