Prima pagină » Titlurile zilei » Cel mai bun arbitru la judo din Europa a revenit acasă! Ioana Babiuc a trăit momente incredibile la Jocurile Olimpice de la Paris: „Nu mă voi retrage, vreau să merg la Los Angeles”

Cel mai bun arbitru la judo din Europa a revenit acasă! Ioana Babiuc a trăit momente incredibile la Jocurile Olimpice de la Paris: „Nu mă voi retrage, vreau să merg la Los Angeles”

14 aug. 2024, 02:00,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Ioana Babiuc este unul dintre cei mai buni arbitri din lume și s-a întors de la Jocurile Olimpice după 10 zile în capitala Franței. Ieșeanca a rămas impresionată de organizarea autorităților franceze și de nivelul sportivilor

În anul 2023, Ioana Babiuc a fost desemnată cel mai bun arbitru de judo al Europei. Ieșeanca își stabilise un obiectiv înaintea competiției de la Paris, însă pe timpul concursului și-a dat seama că situația este diferită. Deși se gândea la retragere, Ioana Babiuc a anunțat că nu va renunța și vrea să fie prezentă în 2028 la Los Angeles.

Ioana Babiuc a revenit de la Jocurile Olimpice

Pentru arbitrii de la judo a fost o competiție extrem de dificilă, deoarece trebuiau să fie 11 ore în sala de concurs, după care mergeau la hotel. Aceștia nu au fost cazați în satul olimpic alături de sportivi ca să nu existe controverse. Străzile din Paris au fost pline de polițiști pentru a nu avea loc incidente.

„A fost greu, trebuie să recunosc, însă știam unde mergem și ce trebuie să facem. Am avut opt zile de concurs și două zile pregătire înainte, programul începea la ora 09:00 și se termina seara, în jur de 20:00. Sincer, nu prea găseam timp să mergem să vizităm, deoarece erai rupt de oboseală după o zi de concurs. Securitatea a fost la cel mai înalt nivel, au fost mii de polițiști pe străzi, efectiv, nici nu știai pe unde să mergi. Tot felul de controale, chiar dacă aveam acreditările, fiindcă făceam parte din competiție, ne cereau, uneori, și pașaportul. Au fost țări, precum Spania sau Italia, care au trimis forțe de ordine pentru a sprijini autoritățile franceze”, povestește Ioana Babiuc.

Ieșeanca a rămas impresionată de reacția publicului și de susținerea pentru sportivi.

„Atmosfera în sală a fost senzațională, cu 15 minute înainte, lumea se așeza pe locuri și nu se mai mișca în timpul meciurilor ,din respect pentru competitori. Am reușit să arbitrez mai mult decât mi-am propus, am reușit să arbitrez o finală, știu că mi-am propus două, însă selecția este puțin mai diferită, se face de calculator. Totuși, după primele zile, vedeam că nu am fost delegată să arbitrez nicio finală, eram deja frustrată, mă gândeam că am venit degeaba, aveam eu obiectivul meu, sunt foarte ambițioasă. După am aflat că voi fi la finala pe echipă și l-am arbitrat pe Teddy Riner, am rămas uluită de reacția publicului când a câștigat. Pentru mine a fost un moment emoționant, deoarece am arbitrat finala pe 3 august, fix de ziua mamei mele care, din păcate, a decedat, mereu am spus că ea este steaua mea norocoasă. La un moment, a venit și președintele Emanuel Macron în sală, era înconjurat de securitate, iar la final a mers și a felicitat fiecare sportiv în parte”, își amintește arbitra.

Nemulțumirea italienilor

Ioana Babiuc a avut parte și de un eveniment neplăcut. A arbitrat o italiancă în meciul pentru medalia de bronz, iar sportiva respectivă a pierdut. Presa din Italia a atacat-o pe arbitra noastră, că ar fi greșit. Ioana a primit mesaje de amenințare și injurii din partea fanilor italieni. În cele din urmă, Federația Internațională de Judo a venit în sprijinul româncei.

„Am avut și un incident neplăcut după un meci în care a fost o sportivă din Italia. Cineva apropiat mi-a adus la cunoștință că în presa din Italia mă acuză că am greșit la câteva decizii în meciul pentru medalia de bronz. Eu știam sigur că nu am greșit, pentru că îmi aduceam aminte bine ce am făcut, însă ei continuau să facă presiuni. La un moment, am început să primesc mesaje pe Facebook din partea italienilor, mă făceau în toate felurile, mă înjurau, m-au și amenințat. Nu m-am simțit prea bine să primesc atâtea mesaje pline de ură, am fost afectată. Atunci am apelat la Federația Internațională de Judo, ei au un program de protecție pentru astfel de cazuri. Federația a venit cu un comunicat și au analizat din nou meciul, atunci s-a stabilit clar că nu am greșit cu nimic, însă nu mi-a plăcut modul în care m-au tratat italienii”, a spus Ioana Babiuc.

Ieșeanca a mai participat, și acum 12 ani, la olimpiada de la Londra. Din punctul ei de vedere, competiția din acest an a fost la un alt nivel.

„Față de acum 12 ani, de când am fost la Londra, tehnologia a evoluat foarte mult și sportivii au diferite tehnici. Este mai ușor pentru noi să vedem fază cu fază ce se întâmplă, însă asta nu înseamnă că nu va mai fi nevoie de arbitri. În total, am fost 16 arbitri, cei mai buni din lume. Abia acum realizăm ce s-a întâmplat, deoarece în timpul competițiilor eram extrem de concentrați, nici nu știam când trece timpul, era o presiune continuă asupra noastră. Am reușit să mergem la magazinul oficial într-o zi, însă când am văzut prețurile, nu am mai cumpărat nimic. Un simplu breloc era 15 euro, un hanorac 75 de euro”, a mai adăugat ieșeanca.

Vrea să meargă în Los Angeles

Ajunsă la vârsta de 49 de ani, Ioana se tot gândea la retragere, însă în urma competiției de la Paris și-a dat seama că trebuie să fie neapărat și la olimpiada din Los Angeles, în 2028.

„Când am ajuns acasă, am dormit două zile, eram mult prea obosită. Mă așteptase o prietenă bună la aeroport, m-a luat în brațe și am izbucnit direct în plâns, deoarece se adunaseră prea multe și aveam nevoia să mă descarc. După ce m-am odihnit, am plecat în Macedonia, unde am arbitrat o altă competiție, până la urmă, aceasta este viața noastră, a arbitrilor, mereu suntem plecați. Spuneam că o să mă retrag anul acesta, însă m-am răzgândit și vreau să merg la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles. De data aceasta, nu îmi mai setez obiective înainte să înceapă competiția”, a încheiat Ioana Babiuc.

Pentru Ioana Babiuc, experiența la Jocurile Olimpice de la Paris va fi una pe care o va ține minte toată viața. Ea ne-a reprezentat țara cu mândrie și a dat dovadă de profesionalism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *