Producătorii din Iași care sunt eligibili în programul „Tomata” au în conturi subvenția pentru legumele din solarii, în valoare de 3.000 de euro/1.000 mp. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat plățile către beneficiarii din toată țara
Un număr de 133 de producători din Iași au în conturi subvenția în valoare de 3.000 de euro/1.000 de metri pătrați, acordată în programul „Tomata”. Banii au fost virați de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru ciclul I de producție, numai pentru roșii. Pentru a încasa ajutorul de minimis pentru cultura de roșii, producătorii din Iași trebuiau să valorifice o cantitate de 3.000 de kilograme obținute din solarii sau sere.
Programul a avut succes în Iași chiar de la lansare, în anul 2018. Anual a crescut numărul beneficiarilor. Numai în 2022 au fost depuse 95 de cereri, iar 85 de beneficiari au primit banii. Producătorii au primit ajutoare în valoare de 400.000 de euro. Din numărul total de 95 de producători înscriși în program în anul 2022, 85 au fost eligibili să încaseze ajutoare financiare. Ieșenii care au primit banii dețin o suprafață de sere pe 40.000 de metri pătrați și solarii pe 147.000 de metri pătrați.
Tinerii din Iași sunt atrași de programul derulat de MADR.
Producătorii din Iași primesc banii pentru legumele din solarii
Ieșenii pot obține din nou un ajutor financiar pentru legumele cultivate în spații protejate. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat proiectul de act normativ pentru noul ajutor de minimis pentru cultură de legume în sere și solarii, iar noutatea este reprezentată de eligibilitatea la plată a mai multor specii legumicole, nu doar a tomatelor. Astfel, ieșenii care înființează, în spații protejate, culturi de tomate, castraveți, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, salată, fasole păstăi, spanac, ceapă verde, pe o suprafață de 1.000 mp, și vor îndeplini condițiile prevăzute de actul normativ vor beneficia de un ajutor de minimis de maximum 1.000 de euro/1.000 mp/beneficiar.
Se dau 1.000 de euro pentru ciclul II de producție din programul „Tomata”
Pentru a primi aceste sume trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să valorifice o producție minimă de 3.000 kg/1.000 mp pentru cultură de tomate, 2.000 kg/1.000 mp pentru cultură de ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, 4.000 kg/1.000 mp pentru cultură de castraveţi. De asemenea, pentru a fi eligibili, cantitatea minimă valorificată la fasole păstăi este de 1.500 kg/1.000 mp, iar la salată, 10.000 plante/1.000 mp. Pentru spanac este necesară o producție minimă de 1.000 kg/1.000 mp, iar la ceapă verde, 100.000 de bulbi/plante/1.000 mp. Valorificarea producției se va face în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024.
Astfel, beneficiarii din Iași vor primi banii pentru legumele din solarii, ciclul II, anul viitor.