Stările de nervozitate sau agitație pot fi calmate cu ajutorul unor remedii care nu necesită un mare efort financiar. Ceaiurile calmante pentru nervi au rezultate foarte bune în cazul persoanelor ce suferă de probleme cu nervii. Pe lângă efectul calmant asupra sistemului nervos, infuziile de plante vin în ajutorul persoanelor ce suferă de insomnie.
Stresul și insomnia sunt probleme cu care se confruntă majoritatea dintre noi, aceste probleme pot duce uneori la apariția bolilor cronice. Un somn neregulat duce la iritabilitate și la oboseală. De asemenea, provoacă o stare de nevroză care îți scade productivitatea. Înainte de a lua calmante sau alte medicamente, încearcă ceaiurile ce pot reduce stresul și te pot relaxa.
Plante calmante pentru nervi: Ceaiuri care te scapă de stres
Unul dintre cele mai populare ceaiuri care te ajută să scapi de stări depr
esive, nevroză sau insomnie este infuzia din sunătoare. Această plantă este un aliat de nădejde în combaterea oboselii și în calmarea nervilor.
Recomandată de medici pentru efectul său calmant asupra sistemului nervos, sunătoarea te ajută chiar și în cele mai acute isterii și depresii. Această plantă conține substanțe chimice precum hipericină care favorizează eliberarea de dopamină și serotonină.
Terapeuții recomandă două cești de ceai pe zi. Acestea vor reuși să armonizeze starea psiho-emoțională și calmarea nevrozelor.
O altă plantă medicinală care acționează ca un sedativ natural și care are efect garantat asupra crizelor și a nervilor este valeriana. O cană de ceai de valeriană seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare, va reuși să acționeze ca un sedativ. Medicii recomandă consumul ceaiului de valeriană și pe parcursul zilei.
O plantă foarte recunoscută care te poate ajuta în calmarea nervilor este lavanda. Ea se încadrează perfect în categoria remediilor naturale împotriva nevrozelor. La fel ca și valeriana, lavanda este o plantă medicinală cunoscută pentru proprietățile sale sedative.
Ceaiul din levănțică este recomandat în terapiile destinate combaterii stresului, stărilor de anxietate și isterie. Persoanele care suferă de agitație nervoasă au nevoie să bea câte un ceai pe zi. Acesta se poate prepara folosind doar două lingurițe de flori uscate de lavandă la o cană de apă fierbinte.
Teiul, o altă plantă foarte cunoscută de către noi, conține substanțe active, fiind un remediu excelent împotriva stărilor excesive de nervozitate. Dacă ai migrene sau te simți obosit, medicii recomandă consumul ceaiului din tei. Ceaiul nu este recomandat să fie consumat pentru o perioadă mai mare de o lună. De asemenea, este contraindicat femeilor însărcinate, șoferilor sau persoanelor care suferă de lipsa de fier.
Cum reușim să ne relaxăm sistemul nervos
În momentul în care stresul își face apariția, atât corpul cât și starea noastră emoțională are de suferit. Pentru a putea depăși momentele de stres, pe lângă ceaiurile recomandate, avem nevoie de o lectură plăcută sau de o detașare completă de la tehnologie, zgomot și alte bruiaje care ne afectează starea.
Terapeuții recomandă ca metodă de calmare a nervilor și menajul casnic. Poate părea ciudat, însă, îndeplinirea treburilor casnice ajută la eliminarea tensiunilor acumulate la nivel psihic. Petrecerea timpului în compania unui animăluț este o altă cale eficientă de combatere a nevrozei.
Terapia asistată de animalele de companie oferă numeroase beneficii. În acest fel, persoanele ce suferă de anxietate sau de depresie se pot regăsi în compania unui câine sau a unei pisici.
Atât ceaiurile cât și activitățile enumerate acționează sub forma unor calmante pentru nervi. Specialiștii recomandă persoanelor care suferă de nevroză să urmeze un tratament cu ceaiuri sau să apeleze la alte terapii pentru a reduce cât mai mult stresul.