Cea mai veche mâncare tradițională românească! Cum a evoluat bucătăria din țara noastră

Mâncarea tradițională românească reprezintă o fuziune autentică de gusturi și influențe balcanice, turcești, austriece și ungurești, aducând în farfurie esența culturii și istoriei poporului român. De la preparatele bogate în carne până la deserturile savuroase, bucătăria din țara noastră reflectă ospitalitatea și tradițiile păstrate din generație în generație.

Cu rădăcini adânci în istoria și obiceiurile fiecărei regiuni, mâncarea tradițională românească impresionează prin diversitate și simplitate. Preparate precum sarmalele, ciorba de burtă, mămăliga cu brânză sau cozonacul sunt doar câteva exemple care reflectă priceperea românilor de a transforma ingrediente simple în adevărate delicii culinare.

Stirile PROTV

Coreea de Sud a instaurat ”legea marțială de urgență”, pentru a proteja țara de ”amenințarea forțelor comuniste nord-coreene”

RomaniaTV

Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans

Care este cea mai veche mâncare tradițională românească

Două mari evenimente istorice mondiale au zguduit și felul în care gastronomia românească și-a schimbat rețetarul: descoperirea Lumii Noi și comunismul. Asta dincolo de toate influențele care și-au lăsat amprenta în bucătăria românească asupra rețetelor.

Dacii, strămoșii noștri, aveau parte de mese frugale. Carne de vițel friptă jăratec, porumbei sălbatici rumeniți, vânat la țepușă, dar și miere de albine, vinuri și fructe, struguri, mereu, pere. Legumele pe care le știau pe vremea lor erau servite cel mai adesea fierte, precum fiertura de mei, crup fierte de hrișcă și grâu fiert, adică coliva din zilele noastre.

Ocupația romană le-a făcut dacilor cunoștință cu placenta, adică plăcintă și pâinea. Borșurile de legume cu carne, specifice slavilor din sudul Dunării, au rămas pe mesele noastre și după cotropitori. De la romani am preluat țestul, adică oala de pământ cu capac, iar de la negustorii venețieni, furculița cu doi dinți.

În ceea ce privește influența și ocupația otomană, greacă, arabă, armenească și bizantină își pun amprenta pe bucătăria românească din secolul al XIII-lea și până aproape de 1820. În meniurile românilor apar pilaful, ciulamaua, tocănița, muscaua, tuslamaua, ghiveciurile, zacusca, baclavaua și sarailiile, niște rețete rapide.

Căci în aceeași perioadă ajung și la noi vinetele, ceapa, roșia, ardeiul, bamele, gutuile, pepenele și porumbul. Influențele fanariote asupra boierilor au împins biserica către mediul rural, ducând la nașterea posturilor bisericești. Astfel, au apărut rețete precum sarmalele cu nuci și stafide, țelina cu măsline la cuptor, saramura de ștevie, mămăliga cu mujdei, tocăniță mănăstirească cu ciuperci icrele de fasole.

Istoria culinară a țării noastre

Anii 1800 au adus influențele gastronomiei din Paris, Viena sau Berlin. Acesta este și perioada apariției primelor cărți de bucate. Printre pionierii acestei îndeletniciri se află M. Kogălniceanu și C. Negruzzi, cu celebra lor culegere de „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești” (1841).

Din prima carte de bucate tipărită la noi, dăm exemplu preparate precum Ouă franțuzite – aperitiv cu ouă umplute în crustă de pesmet, Bou de modă cu spănac de curechi vânăt – fel principal, constând în mușchi de vită împănat cu slănină, jambon și tocătură de rădăcinoase cu varză roșie opărită și călită cu castane și, ca desert, Zalatină de gutui care merge perfect cu câteva pahare de vin tradițional. Zalatina e un fel de peltea.

Cartea mai conține și rețeta zalatinei de toporași, care se obține din sucul florilor, zahăr și închegarea se făcea cu gelatină obținută din oase de morun.

În ceea privește culegerea lui Cantacuzino din secolul al XVIII-lea, ei bine, acesta consemnează „Carte întru care să scriu mâncările de pește și raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce după orânduiala lor.”

Apărută în secolul al XVIII-lea, colecția de rețete în număr de 293, îl are ca autor pe Constantin Cantacuzino. Aceeași sursă amintește și de Christ Ionnin, culegătorul rețetelor cuprinse în cartea Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet, tipărită în 1865. Singurul volum de mâncare tradițională românească publicat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.