Prima pagină » Radio » Actualitate » Cea mai bună poziție pentru dormit. Motivul pentru care dormitul pe burtă nu este recomandat
Cea mai bună poziție pentru dormit. Motivul pentru care dormitul pe burtă nu este recomandat

Cea mai bună poziție pentru dormit. Motivul pentru care dormitul pe burtă nu este recomandat

01 sept. 2020, 12:45,
în Radio

Cea mai bună poziție pentru dormit. Un somn odihnitor este foarte important pentru sănătatea corpului și a minții noastre. Însă dificultatea de a adormi este strâns legată de ceea ce ai mâncat înainte de culcare dar și de poziția în care te culci. Cercetătorii consideră că un adult are nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte, un lucru ușor de zis însă greu de făcut.

În cazul în care nu știați deja, somnul reprezintă o parte extrem de importantă din viața noastră. Și cum ne petrecem aproape o treime din viață dormind, ar trebui să cunoaștem care este poziția ideală pentru dormit. Foarte multe persoane au probleme în a adormi sau care se trezesc cu dureri în anumite zone ale corpului dimineața. Iar acest lucru se întâmplă din cauză că au dormit în poziții nefavorabile. Ba chiar se întâmplă uneori să ne trezim mai obosiți decât ne-am culcat, tot din această cauză.

Cea mai bună poziție pentru dormit

Așadar, este foarte important să cunoaștem cele mai sănătoase poziții de dormit. Pentru că asta reprezintă un mare plus pentru creșterea calității somnului. Mai mult, diferitele poziții de somn au diverse beneficii. Astfel, dacă ai o durere la nivelul corpului sau alte probleme de sănătate, trebuie să schimbi poziția de dormit.

Poziția fetală – aceasta este, cu siguranță, cea mai populară și vine cu o mulțime de beneficii. Este ideală pentru durerile din zona de jos a spatelui sau pentru femeile însărcinate și ajută la reducerea sforăitului. Cu toate acestea, are și câteva dezavantaje. Trebuie să fii sigur că stai într-o poziție lejeră, altfel poate limita respirația profundă din timpul somnului. Și dacă ai unele probleme legate de dureri articulare, este posibil ca dimineața să te trezești cu și mai multe dureri.

Dormitul pe spate – această poziție face în așa fel încât capul, gâtul și coloana să se alinieze și să mențină o poziție neutră. Astfel, nu există presiune sau curbe ale coloanei. Dormitul în această poziție combate și refluxul acidului gastric. Totodată, această poziție ajută și la calmarea durerilor de șold și de genunchi. Numai că această poziție are și un dezavantaj – favorizează sforăitul.

Cel mai rău este să dormi pe burtă

Din nefericire, dormitul pe burtă este printre cele mai puțin sănătoase poziții. Singurul beneficiu al acestei poziții este faptul că nu favorizează sforăitul. Dormitul în această poziție poate cauza dureri de spate și la nivelul gâtului. Totodată, adaugă o mare încordare inutilă pe mușchi și articulații. Așadar, dacă dormi pe burtă există riscul să te trezești dimineața mai obosit decât te-ai culcat. Totuși, dacă pui o pernă sub abdomenul inferior s-ar putea reduce durerile de spate.

Așadar, potrivit specialiștilor, cea mai bună poziție pentru dormit este cea pe spate. Și aceasta în pofida faptului că este o poziție destul de dificilă pentru cei ce sforăie. Sau ca să nu mai vorbim de cei care se confruntă cu apneea, dar și cei care suferă de dureri de spate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`