Descriere și localizare
Amilaza este o enzimă produsă de pancreas și de glandele salivare, avand ca rol principal degradarea carbohidraților în zaharuri simple şi uşor de digerat de organism. 40% din amilaza totală din organism este produsă de pancreas, iar restul de 60% de glandele salivare (glandele parotide).
Amilaza salivară intervine în digestia glucidelor încă din cavitatea bucală. Cantități extrem de mici de amilază sunt produse și de alte organe și țesuturi. Mucoasa intestinului subțire, ovarele, trompele uterine și placenta (în sarcină) produc și ele enzima, dar la un nivel scăzut. Din amilaza produsă de pancreas, în mod fiziologic, doar o foarte mică parte ajunge și în sânge și este rapid eliminată prin urină. Ca atare, un nivel scăzut al amilazei este specific unui organism sănătos.
Când este recomandată determinarea amilazei serice
- Dozarea amilazei este folosită în principal, în combinaţie cu dozarea lipazei, pentru a ajuta la detectarea pancreatitei acute, la pacienţii care prezintă următoarele simptome: dureri abdominale severe, febră, pierderea poftei de mâncare, greaţă. Atunci cand pancreasul este afectat sau apare un blocaj la nivelul canalului prin care se scurge enzima în intestin, se produce trecerea enzimei în sânge şi creşte nivelul de amilază mult peste valorile normale.
- Ea poate fi un indicator și pentru afecțiunile care duc la inflamația glandelor salivare, în special a parotidelor, cum ar fi oreionul (parotida epidermică acută).
- De asemenea, determinarea nivelului de amilază serică este util și pentru abordarea pacientului cu abdomen acut atunci când medicul evaluează necesitatea intervenției chirurgicale.
Amilaza serică nu este singura analiză specifică nivelului acestei enzime. Determinarea amilazei se poate face și din urină. Amilaza urinară crește proportional cu cea serică și rămâne crescută câteva zile după ce amilaza serică s-a normalizat. Acest aspect are utilitate în diagnosticul pancreatitelor acute și evaluarea recăderilor.
Metoda folosită este spectrofotometrică (colorimetrică).
Procedura de recoltare
Determinarea nivelului de amilază serică nu necesită pregătiri speciale. Se realizează dintr-o probă de sânge recoltată a jeun (pe nemâncate). În cazurile în care determinarea se realizează în urgență, amilaza poate fi recoltată și post prandial (după masă).
Interpretare rezultate
Pentru amilaza serică valorile de referință (valorile normale în afara unei afecțiuni) sunt mai mici de 100 U/L.
Valori crescute ale amilazei întâlnim în:
Afecţiuni pancreatice:
- pancreatită acută,
- pancreatita indusă medicamentos,
- obstrucţia ductului pancreatic (prin calcul sau carcinom)
- traumatism pancreatic
Afecţiuni non-pancreatice:
- obstrucţia căii biliare principale
- colecistită acută
- ulcer peptic perforat sau penetrant
- ocluzie intestinală
- ingestie de alcool sau intoxicaţie alcoolică
- afecţiuni ale glandelor salivare (parotidita epidemica, inflamaţie cu caracter supurativ)
- tumori metastatice cu secreţie ectopică de amilază
- tromboză mezenterică
- dupa o intervenţie chirurgicală abdominală
- oreion
- sarcină tubară
- abces tubo-ovarian
- arsuri, şoc traumatic
- macroamilazemie
O formă moleculară rară este macroamilaza, izoenzima care, datorită dimensiunii sale mari, nu se elimină la nivel renal. 2-5% dintre pacienții cu hiperamilazemie au macroamilazemie. Aceasta este o condiție benignă, în care moleculele de amilază se leagă în complexe voluminoase cu imunoglobuline (IgG sau, mai frecvent, IgA) sau polizaharide. Ele sunt prea mari, de aceea scade clearance-ul lor renal și au timp de înjumătățire lung. Tipic, macroamilazemia reprezintă o anomalie biologică în care este prezent nivelul crescut al amilazelor serice, la pacienți asimptomatici și fără altă patologie.
Macroamilazemia trebuie suspectată la orice pacient cu o creștere catalitică persistentă a α-amilazei plasmatice, dar fără alte semne clinice de durere abdominală după excluderea altor cauze de boală pancreatică și extrapancreatică. Legarea complexelor de α-amilază cu imunoglobulina, cel mai frecvent imunoglobulina A, caracterizează această afecțiune. Pentru a preveni procedurile inutile, este esențial să se facă un diagnostic diferențial al altor afecțiuni care pot provoca creșterea amilazei.
Majoritatea persoanelor cu macroamilazemie nu au o boală gravă care o cauzează, dar afecțiunea a fost asociată cu:boala celiaca, limfom, infecție cu HIV, gammopatie monoclonală, atrita reumatoida, colită ulcerativă. Măsurarea nivelului de amilază în urină poate ajuta la distingerea macroamilazemiei de pancreatita acută. Nivelurile de amilază din urină sunt scăzute la persoanele cu macroamilazemie, dar ridicate la persoanele cu pancreatită acută.
Valori scăzute ale amilazei întâlnim în:
- Leziuni hepatice severe
- Fibroză chistică
- Cancer pancreatic, pancreatită acută fulminantă
- Pancreatectomie
- Toxemia de sarcină