Prima pagină » Stiri si curiozitati » Ce trebuie să spui la spovedanie. Cum te pregătești să mărturisești păcatele duhovnicului

Ce trebuie să spui la spovedanie. Cum te pregătești să mărturisești păcatele duhovnicului

15 apr. 2024, 14:07,
în Stiri si curiozitati

În acest articol vei afla ce trebuie să spui la spovedanie și cum este indicat să te pregătești pentru mărturisirea păcatelor în fața duhovnicului tău. Potrivit preoților ortodocși, spovedania este taina bisericii prin care se iartă păcatele. În general se face în cele patru posturi, adică cel al Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Sfintei Marii și mai ales în Postul Paștelui.

Ce trebuie să spui la spovedanie. Cum ne pregătim pentru taina mărturisirii păcatelor

Spovedania sau mărturisirea păcatelor în fața preotului constituie partea principală a tainei Pocăinței, prin care se dobândește iertarea păcatelor săvârșite după botez și împăcarea cu Dumnezeu și cu biserica. Astfel, această taină sfântă este considerată ca un al doilea botez. De obicei, majoritatea credincioșilor aleg să se spovedească în perioada celor patru posturi ale anului, dar, în special, în Postul Paștelui. Totuși, înainte de a merge la spovedanie, toți credincioșii trebuie să țină cont de anumite reguli.

O primă regulă este că oamenii trebuie să povestească în manieră completă tot ceea ce au greșit, adică să fie clar și conciși, fără a se feri sau să ascundă anumite lucruri. Toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanțe, alte amintiri sau amănunte particulare.

Mărturisirea nu trebuie să fie una generală, astfel îi permiți duhovnicului să vadă amplitudinea și înrădăcinarea în păcat sau dimpotrivă. Este important să fie mărturisite absolut toate faptele rele, fără a ascunde ceva. Astfel, a omite un lucru înseamnă că spovedania este incomplete. Spovedania se cuvine să fie dreaptă, prin mărturisirea adevărului, ceea ce înseamnă că trebuie să spui tot ce ai făcut, fără rușine.

Ce rugăciuni se spun înainte de spovedanie

La spovedanie, fiecare credincios trebuie să dea dovadă de sinceritate maximă deoarece dacă adevărul nu este spus în totalitate, taina nu poate fi considerată a fi completă. De asemenea, nu este deloc bine să minți preotul la spovedanie, pentru că taina nu mai are nici un efect benefic asupra vieții tale. Asta înseamnă că nu te vei simți ușurat și liniștit, ci mai degrabă vinovat de faptul că ai mințit la o taină importantă. Cei ce își doresc să meargă la spovedanie o pot face în orice moment, însă preoții recomandă ca fiind cea mai bună perioadă Postul Paștelui.

Înainte de a mărturisi păcatele în fața duhovnicului tău ar fi bine ca să te pregătești puțin. Asta înseamnă că trebuie să rostești rugăciuni și să săvârșești cât mai multe fapte bune.

Cele mai recomandate rugăciuni ce trebuie să le spui la spovedanie sunt: Tatăl Nostru, Preasfântă Treime, Psalmul 50, Crezul, Rugăciunea de pocăință a Regelui Manase, Rugăciune de umilință către Domnul nostru Iisus Hristos, Rugăciune pentru recunoașterea păcatelor noastre, La scaunul Sfintei Spovedanii, acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos, acatistul pocăinței pentru iertarea păcatelor, dar și rugăciuni pe care ce le citește fiecare dintre noi după rânduială.

Bugetul.ro
Groapa lui Ion Iliescu a fost deja săpată! UPDATE: Șanse minime ca fostul președinte Ion Iliescu să-și mai revină: „Decesul poate surveni în orice moment”
redactia.ro
Revoluție fiscală în România! Guvernul Bolojan majorează cu 30% impozitele auto!
Bugetul.ro
A sărăcit Anca Alexandrescu? Vedeta Realitatea Plus și-a petrecut concediul „pe austeritate” la malul mării
a1.ro
Imaginea rară cu Raluca Bădulescu în costum de baie. Vedeta a apărut și fără perucă
Playtech.ro
Cioacă, înapoi în penitenciar după doi ani de la eliberare. Păstrează și acum ceva legat de Elodia: 'Mă uit la ea în fiecare zi'
observatornews.ro
BAC 2025 sesiunea de toamnă. Subiecte la Limba şi literatura română
Playsport.ro
Cristian Cioacă s-a întors la Penitenciarul Mioveni. Imagini cu fostul poliţişt: a fost „om de bază” acolo și...
Evz.ro
Zodiacul și profesia ideală: conexiunea care îți schimbă viitorul
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Vremea o ia razna din nou! Sunt anunţate furtuni, vijelii, dar şi caniculă extremă în acelaşi timp. Zonele cu restricţii de trafic
Dailybusiness.ro
O stațiune balneară din România a fost readusă la viață după o investiție de 10 milioane de euro, din fonduri europene
RomaniaTV
Detalii de ULTIMĂ ORĂ despre Emil Gânj. Unde s-ar afla criminalul în aceste momente. O vecină a mamei Andei, tânăra ucisă, l-a văzut!
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Vești TERIBILE despre Nina Iliescu. Refuză să meargă la spital, deși nu se simte bine, nu mai primește vizite și nu mai răspunde la telefon. Detalii cutremurătoare!
redactia.ro
Vești teribile despre Nina Iliescu! Cum se simte după moartea soțului, Ion Iliescu
ego.ro
Confesiune: Am aflat că soțul mă înșală, dar asta nu e cel mai grav lucru...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 august 2025
11 august 2025