Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași a dezvăluit, în emisiunea BZI LIVE, ce studii are. Iată cum a reacționat tatăl acestuia când a aflat la ce liceu a intrat duhovnicul.
Părintele Calistrat Chifan este unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici și predicatori din România, însă puțini știu ce studii are și cum a devenit atât de apreciat. Cunoscut și ca părintele Calistrat de la Bârnova, acesta s-a născut la data de 3 decembrie 1965, în județul Suceava, din părinți bucovineni.
După ce a absolvit liceul, părintele Calistrat a parcurs stagiul militar. Odată revenit din armată, unde s-a împrietenit cu un absolvent de seminar teologic și de la care a preluat câteva învățături, îndrăgitul duhovnic a început să meargă la Mănăstirea Putna. Acolo, l-a cunoscut pe starețul mănăstirii, părintele Iachint, care l-a îndrumat duhovnicește și la care s-a spovedit.
Ce studii are părintele Calistrat Chifan?
Părintele Calistrat a studiat la Liceul Agricol, pe vremea când educația se afla pe plan secund. În acea perioadă, doar câțiva oameni din sat mergeau la liceu, restul orientându-se spre găsirea unui loc de muncă. În momentul în care a aflat ce urmează să studieze duhovnicul, tatăl acestuia a avut o reacție neașteptată: „Doamne, ce a ajuns lumea asta. Pe mine moșul tău m-a învățat cum se cosește, cum se prășește, cum să cresc animale și ție îți trebuie școală ca să paști vaca? Pentru ce patru ani pierduți degeaba?”.
„La vremea mea, când am terminat școala în clasa a opta la mine în sat, noi am mers la liceu șase inși și atât. Și am terminat doar patru, restul au rămas toți cu zece clase. Fetele s-au căsătorit, că așa era tradiția, să se căsătorească fata devreme, să nu rămână bătrână și nemăritată, iar băieții s-au dus care la fabrică, care la pădure, care la agricultură, care prin industrie, care prin lăcătușerie, care prin tâmplărie, erau școlile astea particulare, se numeau școli de meserii. Deci nu stătea nimeni să facă liceul. Facerea liceului pentru mine sau după conceptul părinților mei, mai ales a lui tata, era o pierdere de vreme. El când a auzit prima dată că m-am dus la liceul agricol, a zis: „Doamne, ce a ajuns lumea asta. Pe mine moșul tău m-a învățat cum se cosește, cum se prășește, cum să cresc animale și ție îți trebuie școală ca să paști vaca? Pentru ce patru ani pierduți degeaba?”, a mărturisit părintele Calistrat, în cadrul emisiunii BZI LIVE.
În ciuda concepției părinților săi despre învățătură, părintele Calistrat a mers la liceu. Făcea naveta în fiecare zi cu trenul, câte 15 kilometri, pentru a studia. Acest lucru îl scotea, spune duhovnicul, din „etica morală a satului”.
„Eu m-am dus, pentru că se mai dusese o colege de-a mea, o vecină, Măriuța, și aveam cu cine umbla la școală și aveam și cu cine veni și îmi era ușor, nu mi se părea greu. Făceam naveta, mergeam 15 kilometri cu trenul, veneam cu trenul. Dar conceptul ăla că ești la liceu deja te scotea din etica asta morală a satului. Dar bătrâna pedala pe același lucru: „Tu n-ai ce căuta duminica acasă. Dă-i drumul la biserică.”, a adăugat duhovnicul.
Părintele Calistrat a mers în armată: „Am venit iar cu aerele alea de bărbat care a terminat armata”
Deși a terminat armata, părintele Calistrat nu a uitat de biserică, fiindcă o avea pe bunica sa, care nu îl lăsa să stea acasă în zilele de duminică. De când aceasta l-a mustrat, el nu a mai lipsit de la biserică.
„Până am mers în armată, am fost la biserică, după ce am venit din armată, am venit iar cu aerele alea de bărbat care a terminat armata și m-a îngrămădit într-o dimineață prin ogradă, ea trecea spre biserică și era îmbrăcată național cu busuioc în mână și cu boanda în spate și mă întreabă: „Tu, fecior, ce faci în ogradă la ora asta? Știi ce zi e azi?” Zic: „Da, e duminică. Mă relaxez și eu, că am muncit toată săptămâna.” – „Relaxa-te-ar Dumnezeu cu un par pe spate pe tine. Dă-i drumul și te îmbracă și să mă ajungi din urmă la biserică. Să te văd în fața mea, stând acolo unde stau bărbații”. Și de atunci nu am mai lipsit. Mi-a zis: „Rușine că ai făcut armata și în loc să crești un om serios, ai venit de acolo mai prost și mai scurt la minte”. Deci nu permitea că un om nu are nevoie de Dumnezeu.”, a declarat părintele Calistrat, pentru BZI LIVE.
da nu va mai săturați de popa asta ….ziar de cacao
în fiecare zi trebuie sa dați un articol cu el ….
Din ”părinți bucovineni” ?! Păi, văz că s-a pliat minunat pe puturoșenia, lipsa de caracter și corupția fabuloasă a Regatului. Liceul agricol își cam spune cuvântul, se vede din discurs. Ăsta interpretează Scriptura după ureche, pune briz-brizuri și perdeluțe ”ortodoxe” peste tot. Să vă trăiască ortodoxia, chifanul și împuțiciunile lui. M-am lămurit. Dacă mai aveam o motivație să devin agnostic, mi-ați oferit-o cu prisosință. Huoooo !
„erau școlile astea particulare”?!…
„PARTICULARE”???
Adica… private?
Aparute dupa ’89?
Da’ cand a terminat agricultorul „studiile” liceale, daca e nascut in ’65? Dupa ce a implinit 24-25 de primaveri?
Si cum naiba de e „popa” daca n-a absolvit macar seminarul?
Aaa… „a preluat câteva învățături” de la un prieten de pe vremea militariei care era „absolvent de seminar teologic”…
E clar!
Am avut si eu ca profesor un membru al Academiei romane… Pe logica agricultorului, inseamna ca sunt academician!…
Omul,se mândrește cu liceul agricol,are studii,are,pt el înseamnă Academia.
Părinte,nu mai spune că ai liceul agricol,sau d ta e Academie?
Părinte,nu ne mai aburi,atât,ne spui ce sa facem ,noi,dar d ta ,de ce nu dai un exemplu,că popa .este un ex ,de bunătate,milostenie,donează ți averea nevoiașilor,du te la un Schit,in pustietate,și te vom crede,parca ești popa din poveștile lui Creanga,doar că noi,nu suntem de pe vremea aceea
Omul a fost și cer,nici așa nu i bine,ducetiva dracu
Părintele a fost încer așa coborât pipamint
Adica nu are studii teologice. Atunci, ce cauta acolo? Iar din sfaturile tampite ale tatalui sau rezulta ca trebuie sa urasti scoala
Adica nu are scoala. Cum era pe vremea aia? Am mai trait si noi pe vremea aia si vedem ca popa asta vorbeste prostii. Din articol rezulta ca asta nu are niciul fel de studii teologice. Pai si atunci? E un escroc. Iar din sfaturile tampite ale tatalui sau rezulta ca trebuie sa urasti scoala.