Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre posibilitatea implementării săptămânii de lucru de patru zile în România, în condițiile în care, conform unui sondaj recent, 80% dintre români și-ar dori un astfel de regim de muncă.
Budăi spune că este este nevoie de un dialog social serios care să implice specialiști de la ministerele muncii și sănătății, dar și patronatele și sindicatele și că dacă în cadrul unei astfel de discuții se va agrea această măsură, o va susține.
Ministrul Muncii, despre săptămâna de lucru de patru zile
Implementărea săptămânii de lucru de patru zile în România în viziunea ministrului Muncii, Marius Budăi.
„E o chestiune extrem de serioasă, trebuie dezbătută. Sunt țări în Europa care au implementat deja acest lucru, se discută și în Belgia, acum, din câte știu, pentru o posibilitate, nu obligativitate. Eu cred că discuția ar trebui să pornească cu specialiști din Ministerul Sănătății, din Ministerul Muncii, patronate și sindicate. Propunerea este extrem de serioasă și trebuie să vedem dacă la noi, în România, în această perioadă, cu aceste crize – sanitară, de securitate, economică – este oportună o această măsură. Nu am toate elementele, nu mă pronunț, pentru că aș avea instinctul – așa cum simt eu piața muncii acum, să nu fiu de acord pentru că și așa avem un deficit foarte mare al forței de muncă.
Dar, repet, sunt adeptul unui dialog social așezat și, dacă în urma acestuia se va agrea această măsură, atunci cu siguranță voi fi un susținător, dar atunci când voi avea toate elementele.Deja am avut discuții cu o parte dintre sindicate și patronate, unele patronate agreează, altele sindicate nu vor să mărească programul de lucru. Avem o directivă care ne creează un echilibru între profesional și mediul familial. Trebuie să le luăm pe toate în calcul – discuția este mai mare”, a spus Marius Budăi.
Ministrul Muncii afirmă că înainte de a avea discuţii cu specialişti, inclusiv cu cei din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, dar şi cu partenerii sociali nu va exprima un punct de vedere oficial cu privire la propunerea de modificare a programului de lucru la patru zile pe săptămână, 10 ore pe zi. „O posibilitate, pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus”, răspunde Budăi, întrebat care este părerea sa personală asupra acestui subiect.
„Orice este posibil, dar eu cred că avem nevoie de o analiză mai amplă, şi nu de doar un proiect de lege depus în Parlament. Există posibilităţi, dar eu cred că e nevoie de o analiză mai amplă, inclusiv cu specialişti din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inclusiv cu mediul privat, pentru că nu putem da o decizie, din punctul meu de vedere, aşa, pentru toată lumea, începând de mâine cu toţii să mergem la serviciu patru zile pe săptămână”, a afirmat Marius Budăi.