Prima pagină » National » Ce spune Klaus Iohannis despre închiderea piețelor: „Măsura luată de Guvern este una justă!”
Ce spune Klaus Iohannis despre închiderea piețelor:

Ce spune Klaus Iohannis despre închiderea piețelor: „Măsura luată de Guvern este una justă!”

12 nov. 2020, 13:32,
BZI.ro, în National

Klaus Iohannis a vorbit despre închiderea piețelor şi acuză PSD în privința piețelor care se vor vrea deschise. Şeful statului nu îşi doreşte promulgarea legii care ar menține piețele deschise. Acesta susţine că măsura luată de Guvern este una justă.

Preşedintele României a mai adăugat faptul că alegerile trebuie să aibă loc la data stabilită.

Klaus Iohannis a vorbit despre închiderea piețelor

Ce a declarat președintele României în această privință.

„Chestiunea pieţelor este una care a dus la destul de multe dezbateri și în spaţiul public. Eu cred că măsura luată de Guvern este una justă. Această măsură a fost luată doar pentru câteva săptămâni. Însă, faptul că Guvernul hotărăşte ceva şi majoritatea PSD-istă din Parlament, fără să se documenteze, doar din motive politicianiste, hotărăşte inversul este încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri la termen”, a declarat Klaus Iohannis marți, într-o conferință de presă.

Klaus Iohannis a vorbit despre închiderea piețelor agroalimentare, acolo unde oamenii nu se pot proteja garantat. Totodată, acesta a evitat răspunsul referitor la menținerea piețelor deschise.

„În același timp, avem și o problemă politică. Avem un parlament care este dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimate și guvernul într-o parte se luptă pentru a ține lucrurile sub control, pe de cealaltă parte PSD-ul, în Parlament, trage permanent frâna de mână și lucrurile nu pot să fie mișcate așa cum își doresc românii în acest moment. Românii își doresc să avem un parlament legitim care, împreună cu guvernul, lucrează pentru ei, face planuri de viitor, face planuri pentru redresare. Or, cu PSD în parlament, aceste lucruri funcționează, cum s-ar spune, cu frâna de mână trasă, iar democrația nu poate fi pusă în paranteză.”, a declarat Klaus Iohannis.

„Nu putem să ne imaginăm să stăm în acest blocaj politic provcat de PSD”

„Nu putem să ne imaginăm să stăm în acest blocaj politic provcat de PSD fără să facem alegeri și fără să știm cum va arăta anul viitor. Din toate aceste motive, noi suntem acum în situația să organizăm alegeri parlamentare la termen fiindcă este singura soluție prin care românilor li se poate permite o continuare a demersurilor democratice așteptate, este singura modalitate prin care românii, în definitiv, își pot alege acum un nou parlament care să ducă lucrurile mai departe, care să permită construirea unui guvern puternic în jurul PNL, împreună cu alte partide democratice, o nouă majoritate, care vine și votează măsurile mult așteptate de români și permit ieșirea României și din criza sanitară și din criză politică”, a mai spus Președintele României.

Klaus Iohannis, apel la răbdare după noile măsuri de restricție

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că în câte zile vom avea un rezultat al noilor restricţii ce au intrat în vigoare luni, 9 noiembrie.

„Obiectivul acestor restricţii este unul foarte clar: să încetinească răspândirea virusului. Cu cât mai mult se încetinește, cu atât mai uşor poate fi gestionată pandemia. Aceste măsuri sunt propuse de experţii noştri: medici, specialişti de la INSP, din ministere și așa mai departe, iar pentru a vedea dacă aceste măsuri prind, ca să mă exprim simplu, trebuie să avem răbdare, să aşteptăm rezultatul.

Unii au comentat că aceste măsuri au venit prea repede, alţii au comentat că aceste măsuri au venit prea încet. Adevărul este că nu se poate să iei în fiecare zi alte măsuri. Trebuie să aştepţi un timp, spun specialiştii două săptămâni, pentru a vedea ce efect are un set de măsuri. S-a văzut că vechiul set de măsuri care a fost în vigoare nu a fost suficient. Ca arate, Guvernul a venit cu un nou set de măsuri. După câteva zile, vom vedea cât de eficient a fost acest nou set de măsuri, şi noi credem că va avea rezultate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *