Gigi Nicolae este unul dintre cei mai populari concurenți ai sezonului zece. El este cunoscut și sub numele de Gigi Burger pentru că deține o afacere de fast-food în Ploiești. A reușit să intre în echipa lui Sorin Bontea, câștigând simpatia celorlalți bucătari și admirația celor trei jurați. Și-a depășit emoțiile și a gătit mâncăruri la care nu a visat niciodată.
După ce Gigi Nicolae a apărut în Chefi la Cuțite, viaţa lui s-a schimbat mult. Afacerea lui face mai mulți bani decât înainte, a fost oprit de fani pe stradă, iar încasările îi permit acum să-și ajute familia și mai mult. Totuși, a trecut și printr-o despărțire, întrucât el și tânăra care l-a susținut în timpul jocului nu mai sunt într-o relație. Cu toate astea el este optimist în ceea ce privește viitorul.
Cum i s-a schimbat viața lui Gigi Nicolae după emisiunea “Chefi la Cuțite”
Gigi Nicolae spune că în viața de zi cu zi este așa cum a apărut și la Chefi la Cuțite și a recunoscut că a visat mereu să ajungă la TV.
„Dacă ai vrea să joci un rol în stilul meu, nu ai cum. În cazul în care oamenii se întreabă cum sunt eu în timpul meu liber, eu sunt exact la fel. Intenționez să îmi extind locația pe care o am deja, să fac o bucătărie mobilă, să pot merge la evenimente private, dar și să îmi deschid o locație în București, ăsta e marele meu vis, o locație mare în București.
Într-o dimineață, eram la marfă, avusesem o noapte grea, vine un om serios la mine să facem poză. Asta mi-a schimbat starea. Eu când mă uitam la televizor, îmi doream foarte mult să văd ce se întâmplă în spatele camerelor. Când am ajuns în platou, am avut o reținere, să nu fac vreo greșeală de exprimare. Nu las burgerii pentru televiziune, dar pot merge în paralel.
Eu am simțit legătura asta cu Sorin Bontea. Am simțit că ne potrivim. Când am ajuns prima oară în emisiune, noi când vorbeam parcă ne știam de o viață. A fost o chimie perfectă între noi. Amuleta aceea când eram legat la mâini. Eram și cei mai oropsiți, dar am râs rău de tot, era jale.
Noi când vorbim, trebuie să iasă ceva de râs. Colegii mei știu cum mă comportam în spatele camerelor și cât de generos eram. Uneori eram mai acid. Și dacă am vorbit ceva pe dos, îmi asum. Sunt puțin narcisist. M-am luat de Brighi, dar ne-a demonstrat că știe să gătească, ziceam de Manciu că nu are gât”, a povestit Gigi Nicolae, în interviul de pe Antena Play.
Ce spune Gigi Nicolae despre Cătălin Scărlatescu
Gigi Nicolae a vorbit și despre ceilalți doi chefi prezenți in emisiune.
„Pe ceilalți doi chefi îi respect foarte mult, am o părere foarte bună despre ei. Chef Scărlătescu e un om extraordinar, chiar dacă mulți îl văd poate la televizor că e mai rău sau mai impulsiv, are un suflet foarte mare, cu el n-ai cum să te plictisești.
Chef Florin este foarte serios, are așa aura de domn, dar e un om foarte mișto. De multe ori mă îmbrățișa, îmi ura succes, îmi spunea că mă felicită pentru parcursul meu în emisiune. Pentru mine, Chef Bontea e ca tata. Faptul că am ajuns deja în echipă, era visul maxim pentru mine. Când m-am trezit în semifinală, n-a mai avut valoare nimic altceva.
Chef Scărlătescu este înnebunit după… nu știe nimeni, dau tot din casă, e înnebunit după limbă cu măsline. Lui Chef Bontea i-aș face varză călită cu afumătură, lui Chef Florin i-aș da caltaboș și salată boeuf”, a mai dezvăluit Gigi Nicolae de la Chefi la Cuțite.