Bomba sfârșitului de an a venit din mediul politic! Liviu Dragnea s-ar fi despărțit de iubita lui, după ce ar fi aflat de o fostă relație a Irinei. Fostul lider PSD și-ar fi făcut bagajul și ar fi părăsit casa în care locuia alături de jumătatea lui. Codrin Ștefănescu, omul care i-a fost alături, în special în momentele dificile parcurse de curând de Dragnea, a vorbit despre relația care s-ar fi sfârșit brusc.
Codrin Ștefănescu e prietenul lui Liviu Dragnea de mult timp, și nu doar pe linie politică. Zilnic se văd cei doi, iar sfaturile vin și dintr-o parte, și din cealaltă. S-a despărțit Liviu Dragnea de Irina Tănase, iubita lui cu 30 de ani mai tânără decât el?
Liviu Dragnea și ”iubi” Irina s-au despărțit! Reacția lui Codrin Ștefănescu
Mai ales că s-ar fi auzit că tocmai el ar fi fost cel care l-a ”atenționat” pe Liviu Dragnea.
”În viața mea nu m-am băgat în relația personală a unor oameni. Mai ales la prieteni! Niciodată! Că s-a scris de mine, de o grămadă de combinații pe care le-am avut, de femei, de manechine… Unele au fost reale, unele nu au fost, eu nu am spus absolut nimic. Dar niciodată nu m-am băgat în viața mea într-o chestie internă. Dimpotrivă, am încercat tot timpul să repar. Să fiu un prieten de bază, care să fie tot timpul calm. Și mintea limpede. Să-i calmeze pe oameni. Le spun, mai vorbiți odată, mai analizați situația. Sub nicio formă nu sunt eu unul dintre cei care să mă bag în relația unor prieteni foarte buni”, a spus președintele partidului Alianța Pentru Patrie.
Codrin Ștefănescu: ”Dacă există problema asta, e una personală. Ei și-o vor rezolva!”
Politicianul zice că nu a auzit de o despărțire, dar, dacă într-adevăr așa ar fi, atunci problema poate fi rezolvată doar de Liviu Dragnea și de Irina.
”Eu țin și la Liviu, pentru că este prietenul meu, țin și la Irina, pentru că s-a dovedit a fi o femeie luptătoare timp de doi ani și două luni cât a fost el închis, o femeie care a ieșit în presă, a vorbit cu subiect și predicat, care a fost foarte fermă în chestiile astea. Amândoi sunt prietenii mei și cu asta am închis orice fel de subiect. Dacă au o problemă între ei, e o problemă pe care și-o rezolvă ei! Nu voi și nu noi! Nu mă bag în relațiile personale ale prietenilor mei! Iar eu, personal, nu știu de această problemă, nu știu că există. Dacă e această problemă, e una strict personală. E a lor, ei și-o vor rezolva.
Habar n-am! Eu lucrez cu Liviu în fiecare zi. Avem întâlniri cu partidul, cu alea, cu nu știu ce… Dar lucrul ăsta nu l-am vorbit. Ea a demonstrat că este o femeie care știe să lupte pentru bărbatul ei”, a încheiat Codrin Ștefănescu.