Deputații AUR de Iași, Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță, au fost prezenți astăzi, 24 februarie 2023, în Platoul BZI LIVE, la o nouă ediție dialog. Parlamentarii au discutat despre mai multe teme importante la ora actulă, printre care s-a găsit și situația din Republica Moldova.
Vă aducem aminte că Republica Moldova se aflată în momentul de faţă într-o criză politică. Se încearcă destabilizarea ţării şi chiar înlăturarea regimului Maia Sandu.
Mihail Albișteanu, despre situația din Republica Moldova
Mihai Albișteanu, parlamentar AUR de Iași, susține că situația actuală din Republica Moldova este una complicată. Deputatul propune un acord între București și Chișinău prin care să fie trimise trupe NATO pentru a apăra țara.
„Faptul că cineva aduce critici Ucrainei pentru modul în care tratează tot, politicilor sau declaraţii pe care Maia Sandu le spune, nu înseamnă că este putinist sau susţii invazia în Ucraina, că este un doritor că Putin să ajungă în centrul Europei. Noi trebuie să ne vedem interesul. Interesul României este mare şi ar trebui să mergem ca pe sârmă. Când eşti în oraşe mari îţi este uşor să vorbeşti despre estul Europei, când eşti aproape trebuie să fii mai atent. Trebuie să spunem realitatea. Ucraina nu s-a purtat cum trebuie cu România. Suntem singurul stat care mai susţine financiar refugiaţii. Nu suntem prostul nimănui.
Suntem într-o situaţie complicată. Rusia nu va ataca trupele NATO. De ce nu se face un acord între Bucureşti şi Chişinău. Să intre până la Nistru nişte unităţi armate, cum s-a întâmplat în trecut. Nu trebuie sute de mii, simbolic măcar. Vreau să văd dacă Rusia va îndrăzni să atace. Aşa vom linişti lucrurile în Moldova”, a transmis Mihail Albișteanu, la BZI LIVE.
Cristian Ivănuță, despre problemele din Republica Moldova
De asemenea, Cristian Ivănuță a discutat despre protestele organizate în Chișinău. Parlamentarul afirmă că se pregătesc o serie de acțiuni care au ca scop înlăturarea președintelui Maia Sandu, dar și a Guvernului condus de aceasta.
„Se pregătesc acţiuni ostile la Chişinău împotriva guvernului Maiei Sandu pentru că a creat nemulţumiri. Încrederea este foarte scăzută. Se vrea îndepărtarea Guvernului şi a Maiei Sandu. Trebuie respectat că este democraţiei. Se doreşte îndepărtarea regimului Maia Sandu pentru a aduce la putere un Guvern pro-rus. Rusia neavând cum să intre militar va intra politic pentru a realiza o încercuire a Ucrainei. Dacă am fi fost demn cu partenerii noştri, poate Iohannis le-ar fi zis trupelor. Acum nu este logic, s-ar zice că am trimite invadatori. E vorba de demnitate. E greu să obţii un acord de acest fel”, a conchis Cristian Ivănuță.