Toată România îl știe pe Bursucul, dar foarte puțini știu cum a început povestea sa în televiziune și mai ales ce își dorea să facă, de fapt, atunci când era mic. Celebrul prezentator a visat, inițial, la o altă carieră!
Bursucul bucură inimile românilor în fiecare dimineață, iar până în această primăvară a fost colegul de platoul al lui Teo Trandafir.
Totuși, înainte de drumul în televiziune, Adrian Cristea a visat la o carieră în sport, mai apoi a venit pasiunea pentru muzică și ulterior cea pentru dans.
Povestea lui Adrian Cristi cu dansurile a mai ajuns în trecut la urechile românilor, dar până să ajungă la Palatul Copiilor din București și să cânte, prezentatorul TV și-a încercat norocul cu sportul, având o pasiunea pentru fotbal. Recent, la „Duet cu Alexandra Ungureanu”, Bursucu a vorbit despre ce ar fi făcut dacă nu era televiziunea.
Ce carieră și-a dorit Bursucul înainte de dansuri și TV
Așa cum se întâmplă în cazul oricărui băiețel, Bursucul a visat să devină fotbalist. Celebrul prezentator a mers chiar la antrenamente, iar la un moment dat s-a lăsat.
„ De mic sunt cu muzica, eu asta am vrut! Prima oară, am vrut să mă fac fotbalist. Asta era visul oricărui băiețel.
Orice băiat vrea să devină fotbalist. Am jucat fotbal, la un moment dat m-am lăsat și mama cu tata m-au luat de mână și m-au dus la Palatul Copiilor și am cântat acolo.
Întâi am cântat, după au încercat să îmi facă o trupă de cântăcioși, am mai luat un băiat prin 1999. Abia apăruseră trupele și apăruse trupa Latin Express cu Pepe. Când l-am văzut pe Pepe, am zis să cântăm și noi latino.
Ne-a luat o doamnă compozitor, a făcut trei piese pe latin și am început să cântăm. Nu mai știu piesele”, a povestit Adrian Cristea.
Cum a început povestea lui Bursucu cu dansurile
Celebrul prezentator a avut o trupă alături de încă un coleg de la Palatul Copiilor, iar ca să îmbunătățească prezența scenică, s-au gândit să aducă o serie de dansatori în grupul lor.
Totuși, în timp ce repetau, mama uneia dintre colegele dansatoare a venit să îi recomande cursurile de dans la care mergea fiica ei.
Profesoara a remarcat talentul prezentatorului, iar de acolo până la a merge la primul campionat național nu a mai trecut deloc mult timp.
„ Cert este că ne-am gândit că suntem doi băieți, nici vocile nu erau.. și am zis că ne trebuie ceva ce lipsește: dansatori. Ne-am dus, ne-am interesat și am luat două perechi de dansatori de dans sportiv.
Dansatorii dansau, dar noi eram lemne așa că mămică unei fete care dansa acolo ne-a întrebat dacă nu vrem să mergem și noi la școala de dans să nu fim chiar așa unde pun microfonul stăm și noi. Ne-am dus la școala de dans și atunci doamna profesoară de dans a remarcat că am talent și mi-a propus să fac dans sportiv.
A venit cu mine acasă, a făcut ședință de familie și au zis părinții bine: bag bani în el, dacă văd că dă un rezultat bine.
M-am ambiționat și în 4 luni de zile a fost primul meu concurs de dans sportiv(…) Am învățat opt coregrafii și am participat la Campionatul Național și am ieșit pe locul 4. Din momentul acela, așa a început povestea mea cu dansul!”, i-a mărturisit Bursucul Alexandrei Ungureanu.
Ce ar fi făcut Bursucul dacă nu erau dansurile
Prezentatorul TV a vorbit și despre ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat cariera sa în televiziune și dansurile. Adrian Cristea spune că a fost mereu atras de latura artistică a lucrurilor, inclusiv atunci când juca fotbal.
„Mie mi-a plăcut mereu latura asta artistică. Și atunci când jucam fotbal de exemplu, dacă dădeam un gol, eu trebuia să fac o schemă, să fac ceva.
Mi-a plăcut scena de mic. Visam să apar la televizor, să cânt, să dansez. Am muncit mult și da, totuși s-a împlinit(…) Nu îți garantează nimeni succesul, probabil că aș fi cântat și dacă nu mergea mă lăsam(…) Eu cred foarte mult în gramul de noroc”, a mai explicat Bursucul.