Prima pagină » Local » Ce semnificație are sărbătoarea Întâmpinării Domnului? Iată ce spune părintele Calistrat Chifan – VIDEO

Ce semnificație are sărbătoarea Întâmpinării Domnului? Iată ce spune părintele Calistrat Chifan – VIDEO

02 feb. 2023, 10:58,
în Local

Multe persoane se întreabă ce semnificație are sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Iată explicația părintelui Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, în cadrul emisiunii BZI LIVE.

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare creștin ortodoxă, prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Iisus Hristos, pe 2 februarie. Aceasta amintește de momentul în care Mântuitorul a fost dus la Templu de Fecioara Maria și de dreptul Iosif pentru împlinirea legii. Acolo, a fost întâmpinat de dreptul Simeon și de proorocița Ana.

Potrivit scrierilor religioase, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. Și, când a ajuns la o frază care i se părea controversată, a decis să o schimbe, însă un lucru nemaiîntâlnit s-a petrecut.

Ce semnificație are sărbătoarea Întâmpinării Domnului? Părintele Calistrat Chifan: „Este primul praznic împărătesc”

Părintele Calistrat a dezvăluit că sărbătoarea Întâmpinării Domnului este primul praznic împărătesc din an, care simbolizează momentul în care dreptul Simeon, preot pământesc al vechiului templu din Ierusalim, ia în brațe pe pruncul Iisus și realizează dumnezeirea care îl învăluie. Atunci, el rostește cea mai frumoasă rugăciune și revelație, a ceea ce înseamnă Iisus Hristos: lumina lumii și lumina neamurilor.

„Primul praznic împărătesc este sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când dreptul Simeon, preot pământesc al vechiului templu din Ierusalim, ia în brațe pe pruncul Hristos și rostește formula dezlegării, care rămâne până astăzi cea mai frumoasă rugăciune și revelație, a ceea ce înseamnă Hristos lumina lumii și lumina neamurilor. Cu 150 de ani înainte de Hristos, Ptolemeu Filadelful, în insula Falos, strânge vreo 70 de înțelepți, pentru că era o problematică foarte importantă. Trebuia tâlcuit Vechiul Testament, se pierdeau masoreţii, se pierdeau scribii și înțelepții și se pierdea textul Sfintei Scripturi. Și ce au făcut? Au adunat toți înțelepții și pricepuții și au tâlcuit din textele Scripturii. Printre ei se numără și dreptul Simeon, preot în Ierusalim, lui îi pică partea cu Isaia, partea în care Fecioara va lua în pântece și va naște prunc pe Emanuel și îi punele numele lui Iisus, care se cheamă Dumnezeu și va mântui pe poporul Său.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

Părintele Calistrat Chifan: „O rază de lumină s-a făcut de la prunc la Simeon și Simeon a simțit că aceea e dumnezeirea”

Aflându-se printre traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă, dreptul Simeon întâlnește o formulă, pe care o consideră controversată. Alege să o schimbe după bunul plac, dar un înger decide să îl contrazică. Iată despre ce formulă este vorba și ce s-a întâmplat apoi cu dreptul Simeon.

„El, când vede lucrul ăla pe pergament, în camera lui de lucru, râde și spune următorul lucru: „O Fecioară nu are cum să rămână gravidă, o femei tăinuită probabil de bărbatul ei. Noaptea, Îngerul Mihail șterge și scrie cum era pergamentul înainte. El, a doua zi, buimac, se întreabă: „Oare de ce nu am corectat aseară?” Râde din nou și scrie și merge mai departe. Noaptea, îngerul scrie la fel cum trebuie. A treia zi, i se arată îngerul și spune: „Omule, ce faci? O Fecioară va naște! Și pentru că n-ai crezut, până nu vei vedea cu ochii tăi minunea, nu vei muri.”

Și a trecut vremea și era bătrân Simeon în Ierusalim și nu mai murea. S-a născut Hristos, s-a tăiat împrejur, s-a pus numele Lui și, la 40 de zile, când se aduc zilele de curățenie și se închină pruncul, dreptul Simeon era și el la templu. O rază de lumină s-a făcut de la prunc la Simeon și Simeon a simțit că aceea e dumnezeirea. Și atunci a fost luminat de Duhul Sfânt, l-a luat în brațe pe prunc și a spus așa: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta, după Cuvântul Tău în pace. Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului tău Israel.” Adică așa a fost să fie.”, a adăugat părintele Calistrat Chifan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`