Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova şi referendumul crucial pentru aderarea țării la UE sunt subiect de știri în presa rusă. Cotidianul rus Kommersant remarcă numărul redus al secțiilor de votare organizate pentru moldovenii din Rusia, dar prezintă explicația oficială a autorităților de la Moscova.
Pentru moldovenii aflați în Rusia, au fost deschise două secții de votare, la ambasada de la Moscova. Presa de la Chișinău, publicând imagini apărute pe rețelele de socializare, a relatat că la intrarea la cele două secții de votare s-au format cozi uriașe, iar alegătorii au fost întâmpinați cu muzică populară.
„În Moldova s-au deschis secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană. În Rusia, două secții s-au deschis, ambele la ambasada de la Moscova. Până la ora 8:30, prezența la vot a fost de 2,38% (peste 65 de mii de persoane). Potrivit rezultatelor votului, prezența la vot la alegeri și la referendum ar trebui să fie de 33,3%”, scrie Kommersant.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt deschise 1.957 de secții de votare
Cotidianul rus amintește că pe teritoriul Republicii Moldova sunt deschise 1.957 de secții de votare, iar alte 231 în străinătate.
„Anul acesta, spre deosebire de alegerile din 2021, numărul secțiilor de votare din Rusia a fost redus de la 17 la 2. Ministerul rus de Externe a susținut că partea moldovenească a pregătit doar 10.000 de buletine de vot pentru alegătorii din Rusia, în timp ce în țară locuiesc 500.000 de cetățeni moldoveni”, scrie Kommersant.
Cotidianul rus notează faptul că sunt 11 candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, care este ales pentru un mandat de patru ani.
„Printre aceștia se numără Maia Sandu, care candidează pentru un al doilea mandat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și liderul Partidului Nostru Renato Usatîi. Dacă niciunul dintre candidați nu primește mai mult de 50% din voturi, turul doi va avea loc pe 3 noiembrie”, notează Kommersant.
Despre referendumul pentru modificarea Constituţiei privind aderarea la UE
Despre referendumul pentru modificarea Constituţiei privind aderarea la UE, cotidianul rus relatează:
„În cadrul referendumului, moldovenii trebuie să răspundă la întrebarea: «„Susțineți modificarea Constituției pentru a permite Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană?» Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00”.