Prima pagină » Cancan ultimă oră » Ce s-a întâmplat cu Mara Bănică în timpul intervenției estetice? Nu a mai rezistat și a cedat

Ce s-a întâmplat cu Mara Bănică în timpul intervenției estetice? Nu a mai rezistat și a cedat

09 ian. 2024, 22:00,
în Cancan ultimă oră

Mara Bănică este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei din showbiz-ul românesc. În urmă cu puțin timp, aceasta a fost invitată în cadrul unei emisiuni televizate, acolo unde a spus fără rețineri prin ce a trecut la ultima intervenție estetică pe care și-a făcut-o

Deși nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, jurnalista s-a confruntat cu o situație dureroasă la propriu, așa cum chiar ea a povestit. Iată ce a pățit în sala de operații!

Ce s-a întâmplat cu Mara Bănică în timpul intervenției estetice

În urmă cu ceva timp, jurnalista a decis să apeleze la o intervenție estetică, mai exact la un lifting facial.

Deși a dezvăluit acest lucru la momentul acela, nimeni nu a știut prin ce a trecut, de fapt, vedeta. Se pare că operația nu a fost una foarte simplă, astfel că a durat 12 ore, timp în care ea a simțit cea mai are durere la propriu. Tocmai de aceea, acum spune cu sinceritate că îmbunătățirea la care a apelat este de departe cea mai dureroasă dintre toate procedurile estetice. În ciuda faptului că medicul i-a administrat o anestezie locală, frumoasa șatenă recunoaște că a simțit un disconfort greu de imaginat, pe care îl aseamănă exact ca o lovitură de ciocan în mandibulă.

Mai mult decât atât, din cauza durerilor, fosta colegă de emisiune a Mirelei Vaida a coborât de pe masa de intervenție și a simțit nevoia să facă o pauză de câteva minute pentru a se liniști. Dar asta nu este tot, căci chinul nu a ținut doar în sala de operații, ci și în momentele în care a ajuns acasă, având în vedere că a mărturisit faptul că nu a putut să mănânce timp de 3 săptămâni.

„Am făcut un lifting facial, nu total, nu am făcut la frunte, că vreau să am încă expresie la față. Este cea mai dureroasă operație estetică. Zici că cineva m-a bătut cu un ciocan în mandibulă, nu am putut să mănânc vreo trei săptămâni. Ți-o zice un om care și-a făcut cam toate intervențiile, nasul, sânii de patru ori, liposucție, am trecut prin toate. În plus, mie mi-a făcut și o blefaroplastie și mi-a făcut și un lip lift.

12 ore a ținut operația cu anestezie locală și a fost cumplit. M-am întrerupt la jumătatea operației, m-am dat jos de pe masă, am mers să beau o gură de cafea, nu mai puteam.”, a mărturisit Mara Bănică, în urmă cu puțin timp, în cadrul unei emisiuni televizate.

Motivul pentru care vedeta a apelat la îmbunătățire: „Nu cred că o să-mi revin”

Jurnalista a ținut să spună și motivul real pentru care a apelat la această intervenție estetică. Se pare că ultima perioadă a vieții sale a fost una presărată cu multe momente triste, unul dintre acestea fiind chiar moartea tatălui ei. Pentru vedetă, pierderea celui care i-a dat viață a fost una dintre cele mai mari dureri pe care le-a simțit și care au schimbat-o complet.

Pe lângă faptul că a rămas cu un gol imens în suflet, aceasta a văzut schimbări mari și pe chipul său. Mai exact, de la suferința și lacrimile vărsate, ea a observat că i-au apărut anumite imperfecțiuni pe față. Tocmai de aceea, fosta colegă de emisiune a Mirelei Vaida a luat hotărârea de a apela la medicul estetician.

„Am înțeles în ultimul an că expresia „A te schimonosi de durere” chiar există. Am avut acel necaz în familie, pierderea tatălui meu. Nu cred că o să-mi revin niciodată după povestea asta, dar uite, unii oameni albesc în momentul în care au șocuri. Sunt nu știu câți oameni care albesc, sunt alți oameni, îmi spunea o prietenă, fiica unei persoane publice care a făcut cancer după ce a și-a pierdut tatăl. Mie mi-a picat fața, la propriu. Eu mă trezeam de la lună la lună văzând o femeie din ce în ce mai bătrână, din ce în ce mai schimonosită de durere. Cred că în momentele în care eram fără copii mă încrâncenam, mă strâmbam, nu știu cum să spun. Nu mai eram fericită cu mine. De aceea m-am dus să mă repar. Nu văd ce e atât de rău. (…)”, a mai spus Mara Bănică, în cadrul aceleiași emisiuni televizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`