Prima pagină » Cancan » Ce s-a ales de Emil Rengle la 2 ani distanță după ce a câștigat Românii au Talent de pe Pro Tv

Ce s-a ales de Emil Rengle la 2 ani distanță după ce a câștigat Românii au Talent de pe Pro Tv

24 mart. 2020, 12:33,
în Cancan

Aşa cum era de aşteptat pentru mulţi, viaţa lui Emil Rengle s-a schimbat foarte frumos după ce a câştigat al optulea sezon de la “Românii au talent”. Extravagantul coregraf a fost implicat în mai multe proiecte de suflet, iar participarea lui în calitate de jurat la emisiunea “Îmi place dansul” de la Kanal D l-a făcut foarte fericit. În plus, câştigătorul show-ului de talente de la Pro TV a încercat să pună mâna şi pe marele premiu de la “America’s Got Talent”… iar, de curând, el şi-a îndeplinit un vis uriaş.

Cum s-a transformat viaţa lui Emil Rengle după ce a câștigat “Românii au talent”

Au trecut doi ani de când Emil Rengle a devenit primul dansator din istoria emisiunii “Românii au talent” care câştigă marele premiu. El nu s-a atins de niciun ban din cei 120.000 euro obţinuţi în finala show-ului de talente de la Pro TV; întreaga sumă se află într-un cont și, potrivit spuselor sale, o va folosi ca să își cumpere o casă în România. Până va deveni proprietarul unei locuinţe superbe, celebrul coregraf şi-a deschis luna trecută o şcoală de dansuri în Oradea, orașul natal.

“NOW înseamnă momentul prezent, aici și acum, când totul se întâmplă. Pentru mine, asta a fost și rămâne o lecție foarte importantă. Daca reușim să rămanem conectați la momentul prezent, totul în jur se așază spre binele nostru. Acum trăim, acum iubim, acum avem curajul să creăm sau să începem lucruri noi, acum dansăm. Iar dansul este una dintre cele mai bune terapii de a te aduce și a te tine în prezent. Dansul e doar acum și aici, mișcarea te aduce în prezent, te poartă pe culmi, dar te ține pe pământ, te ajută să fii viu, tânăr, sănătos și să-ți trăiești viață cu bucurie și entuziasm. Așa am simțit dintotdeauna: ca în dans nu ratezi niciodată prezentul. Iar asta e cu adevărat o super-putere, care se afla în fiecare dintre noi, dacă îndrăznim să facem pasul și să dansăm ca și când nimeni nu ne privește”, a mărturisit Emil Rengle în cadrul unui interviu oferit pentru jurnaliștii de la bihon.ro.

Din cauza pandemiei de coronavirus, el a fost nevoit să îşi închidă activitatea la şcoala de dans, iar acum are mai mult timp ca să creeze coregrafii extraordinare. De altfel, Emil Rengle este coregraful mai multor vedete de la noi, printre care se numără Nicole Cherry şi Ştefania. Artistul nu şi-a neglijat nici pasiunea pentru vlogging şi nu de puţine ori a urcat pe canalul său de YouTube episoade în care apare alături de vloggeriţa Mimi, una dintre cele mai bune prietene ale sale.

Emil Rengle, printre concurenţii “America’s Got Talent”

Publicul de peste Ocean a fost cucerit de îndrăgitul coregraf după ce a participat la “America’s Got Talent: The Champions”. Din păcate, juraţii nu au fost încântaţi de numărul lui Emil Rengle, iar Simon Cowell i-a făcut o mărturisire neaşteptată.

Emil Rengle şi-a donat premiul de originalitate, obţinut la “Românii au talent”

În cadrul competiției de la Pro TV din 2018, Emil Rengle a câştigat şi premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro. Artistul a decis să doneze cel de-al doilea premiu unui alte concurente de la “Românii au talent”. Este vorba despre Bianca Badea, care s-a clasat pe locul doi în marea finală.

“La 7 ani, mama m-a luat de mână și m-a înscris la primele mele cursuri de dans. Acum, la aproape 23 de ani distanță, îmi dau seama că nu există ora sau zi din viață în care să nu-i mulțumesc pentru asta. Și tot acum îmi dau seama că tot ceea ce am învățat despre mine însumi, despre oameni, despre viață, despre iubire se datorează dansului. Dansul m-a învățat despre disciplină, despre sănătatea mișcării, despre responsabilitate, despre respect, despre comunicare non-verbală, despre iubire necondiționată și despre curgere lină prin viață”, a mai povestit îndrăgitul dansator, conform bihon.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`