Prima pagină » Local » Ce riscă elevul de la LPS Iași care a pulverizat spray paralizant și un profesor a ajuns la spital. Poziţia oficială a ISJ Iaşi

Ce riscă elevul de la LPS Iași care a pulverizat spray paralizant și un profesor a ajuns la spital. Poziţia oficială a ISJ Iaşi

10 nov. 2021, 14:31,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a avut o primă reacţie astăzi, 10 noiembrie 2021, după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen în aer, iar vaporii au intrat pe fereastra în clasă. În urma inhalării, unui cadru didactic de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat la spital.

„Din informarea pe care conducerea Liceului cu Program Sportiv Iași a transmis-o astăzi dimineață Inspectoratului Școlar Județean rezultă că, la începutul orei de logică de la clasa a IX-a B, doamna profesor care se pregătea să își înceapă cursul a constat că în clasă era un miros înțepător. Aceasta a anunțat conducerea școlii, directorul unității de învățământ a mers în clasă și, în urma discuțiilor avute, un elev a recunoscut că a folosit un spray lacrimogen, în timpul pauzei, în afara clasei, lângă fereastră.

Activitatea din această clasă a fost întreruptă și a fost aerisită încăperea. Doamna profesor de Logică s-a adresat cabinetului medical și, pentru a-i acorda îngrijirile necesare, a fost apelat serviciul de ambulanță. La nivelul unității de învățământ s-a constituit o comisie care va analiza această situație și care va propune măsurile care se impun. Inspectoratul Școlar Județean va comunica permanent cu directorii unității de învățământ până la clarificarea tuturor aspectelor”, au transmis reprezentanţii ISJ Iaşi.

Care este starea de sănătate a profesorului şi ce riscă elevul care a utilizat spray paralizant

Profesorul de Logică s-a deplasat la clasa a IX-a B de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi pentru a începe orele. La un moment dat a simţit un miros înţepător şi i s-a făcut rău. A anunţat conducerea unităţii de învăţământ, iar mai apoi a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

În momentul de faţă, starea de sănătate a cadrului didactic este una bună.

În ceea ce priveşte situaţia elevului care a recunoscut că a folosit spray paralizant, poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt şi măsurile care se vor lua. De precizat faptul că elevul fiind în clasa a IX – a nu poate fi exmatriculat deoarece invamantul obligatoriu din România prevedere parcurgerea a zece clase. Cel mai probabil i se va scădea nota la purtare.

Reacția directorului LPS Iași, după ce unui profesor i s-a făcut rău de la spray-ul lacrimogen

Ilie Gheorghica, directorul Liceului cu Program Sportiv din Iași, a transmis faptul că a anunțat de urgență evenimentul la 112 după ce i s-a adus la cunoștiință cazul. În parlalel cu ancheta demarată de poliție, conducerea unității de învățământ va efectua o alta pentru a aplica măsurile legale ce se impun.

„Astăzi în timpul orei de Logică, dna profesor a simţit un miros înţepător în clasă. A venit, m-a anunţat şi am mers rapid la clasa respectivă, iar din discuţiile pe care le-am avut, un elev a recunoscut că a folosit un spray paralizant. Am anunţat imediat asistenta medicală prin Serviciul de Ambulanţă. S-a deplasat la noi la şcoală. Dna profesor a fost supusă unor teste şi a plecat cu salvarea la policlinica. Între timp au venit şi poliţiştii de la Secţia 2 şi a discutat cu elevul respectiv, urmând a se desfăşura o cercetare în legătură cu acest eveniment. Noi la nivelul şcolii vom efectua o anchetă, vom studia evenimentul respectiv. Vom lua măsurile legale paralel cu ancheta pe care o va desfăşura poliţia. Elevul a făcut o probă, a dat pe geam afară”, a transmis Ilie Gheorghica, directorul Liceului cu Program Sportiv din Iaşi.

Un alt caz similar este acela înregistrat la o unitate de învățământ din localitatea ieșeană Tomești.

 

Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
a1.ro
„Popeye”, tânărul care și-a injectat ulei în brațe ca să impresioneze pe internet, a ajuns la spital: „Cum vei câștiga bani acum?”
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
observatornews.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri"
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Șoferii români, controlați în toată țara, cu toate dispozitivele. Ce vor urmări în următoarele 24 de ore poliţiştii de la Rutieră
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Vestea despre Nicușor Dan care îl va impresiona și pe George Simion. Niciun alt președinte nu a mai făcut una ca asta!
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`