Prima pagină » Jocurile Olimpice Paris 2024 » Ce primește fiecare sportiv care câștigă o medalie la Jocurile Olimpice 2024. Ce se află în misterioasa cutie lungă

Ce primește fiecare sportiv care câștigă o medalie la Jocurile Olimpice 2024. Ce se află în misterioasa cutie lungă

01 aug. 2024, 15:40,
în Jocurile Olimpice Paris 2024

La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, fiecare sportiv care urcă pe podium primește, pe lângă medalia câștigată, și o cutie lungă din carton auriu, care a stârnit curiozitatea celor care urmăresc evenimentul.

Printre cei care au primit aceste cutii se numără și David Popovici, recompensat cu aur și bronz.

Ce se află în cutia ce-o primesc sportivii medaliați la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris

Această cutie misterioasă, lungă de 40 de centimetri, a devenit subiect de discuție, mulți întrebându-se ce se află în interiorul ei. Adam Burgess, un sportiv din echipa Marii Britanii care a câștigat argintul, a glumit pe seama acestei întrebări, dar în final a dezvăluit secretul: cutia conține un poster detaliat, colorat, considerat „o operă de artă”.

Posterul este creația artistului Ugo Gattoni, care a lucrat la acest proiect timp de aproximativ 2.000 de ore, între septembrie 2023 și ianuarie 2024. Ilustrația sa prezintă un Paris plin de viață, cu sportivi în acțiune și cu Turnul Eiffel ca punct central, având inscripționată mențiunea „XXXIII Olympiade”, marcând cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice.

Acest poster nu este doar un simplu suvenir; este afișul oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024. În timp ce poate fi achiziționat de publicul larg, sportivii medaliați primesc o versiune specială, cu detalii personalizate în aur, argint sau bronz, în funcție de medalia obținută. Astfel, cutia misterioasă nu doar că simbolizează succesul la Jocuri, dar conține și o amintire artistică deosebită a competiției.

David Popovici, mesaj dur pentru politicieni după ce a câștigat două medalii la JO 2024

David Popovici îşi doreşte ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport și să determine guvernul să investească în acest domeniu. Campionul a povestit aseară, într-un interviu pentru TVR la scurt timp după ce a câștigat bronz olimpic la 100 m liber, despre condițiile în care se antrenează el, comparativ cu sportivii din America sau Australia. „De-asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot în aer liber”, a spus Popovici despre lipsa bazinelor de înot acoperite.

„Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, iar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune”, a declarat David Popovici pentru TVR.

El a spus că nu se consideră un „miracol” pentru performanțele sale, dar a ținut să precizeze în ce condiții se antrenează, comparativ cu sportivii din alte țări.

„N-aș spune (că sunt) un miracol. Însă, în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie. Au absolut orice… centre de pregătire peste centre de pregătire, deci în condițiile astea eu mă antrenez pe Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot la patru ani, de-asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber.

Iar în timpul iernii, că tot vorbeam de condiții, când e frig afară, pentru că bazinul din interior… de foarte mult timp se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic… când e frig afară, noi ne antrenăm într-un balon unde o persoană care nu-i obișnuită intră și stă… 3 minute, intră și simte că se sufocă. Ei, în condițiile alea ne antrenăm noi, dar… cred că se poate.Suntem puțini, într-adevăr, cei care excelăm cu adevărat în România, în sporturi, însă cu condițiile pe care le avem trebuie să facem ce putem”, a mai spus David Popovici.

David Popovici a transmis că toți românii olimpici și-ar dori ca delegațiile să fie la fel de pregătite ca în alte state.

„Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile olimpice în primul rând. Acum am venit trei oameni calificaţi cu înotul. Sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor De ce să nu avem mai mulţi olimpici? Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Sigur, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a afirmat tânărul de 19 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 noiembrie 2024
29 noiembrie 2024